Teodorovici anunță un record de colectare

Execuţia bugetară la şapte luni va fi publicată joi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi arată foarte bine, fiind înregistrat un record de colectare de la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală până în prezent, iar deficitul bugetar este de 1,26% din PIB, a declarat miercuri seara, la Antena 3, ministrul de resort, Eugen Teodorovici.

„O să fie publicată mâine pe site (execuţia bugetară n.r). E adevărat, a întârziat ….Execuţia arată foarte bine şi ANAF a făcut un pas important în direcţia pe care am impus-o şi anume de a creşte partea de colectare. Am spus că mă orientez foarte mult şi foarte atent la TVA, accize, taxe vamale, în special aceste trei elemente, şi ţin foarte mult ca până la final de an 2018 planul pe care legea 2/2018, Legea bugetului, a fost aprobată să fie respectat la leu. Este un record în colectare, de la înfiinţarea ANAF până în prezent. E recordul absolut.(…)Mai mult, deficitul la 7 luni de zile este 1,26%, adică suntem exact în parametrii pe care Parlamentul, Guvernul, i-a anticipat, i-a aprobat, aşa că nu trebuie să fie niciun element de risc. Mai mult, la rectificare o să vedeţi că sunt prinşi pentru partea de locale, de primării, tot ce au primăriile de finanţat pentru investiţii până la finalul acestui an, vor primi bani. Acest Guvern nu va spune niciodată nu sau că nu se poate la tot ce înseamnă bani pentru investiţii”, a explicat Teodorovici.

În iunie, deficitul bugetului general consolidat a crescut de aproape două ori (83%), ajungând la 14,97 miliarde de lei, faţă de 8,14 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, potrivit datelor publicate joi seară de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Faţă de perioada similară a anului trecut, avansul deficitului bugetar a fost de peste trei ori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare