EFECTUL GIULIANI: Mizeria din România a devenit subiect cu S mare în SUA

Vreti sa va traduc eu? New York Times: “Giuliani critica lupta anti-coruptie din Romania.” Inteleg ca s-au activat toate conservele lui Maior, Coldea si Kovesi. Si Ca mai nou incearca sa o dea cu rusii. Original.
Pana una alta, cred ca au reusit sa il starneasca pe Giuliani din amorteala.Cand Giuliani lupta cu mafiotii, securistii astia care tot injura erau pionieri sau mai rau, ofiteri de Securitate. Poate o sa vedem si cum se plateau prin ONG-urile lui Soros odele pentru Kovesi in SUA, Franta sau Italia. Nu? Desi democratii fac spume, cred ca mizeria din Romania tocmai a devenit subiect cu S mare in SUA, a comentat pe facebook fostul colonel SRI Daniel Dragomir.

Vad ca e zoala in Romania ca Giuliani a primit un onorariu sa trimita acea scrisoare catre Iohannis. V-am spus din prima ca acea scrisoare este in urma unei actiuni de lobby, activitate care este PERFECT legala in SUA. Acelasi gen de lobby il fac in SUA si firmele americane care au afaceri in Romania, pentru a extrage o pozitie de la cineva care sa fie favorabila intereselor lor. Gitenstein e specialist la asta.Diferenta, insa, este ca in timp ce un american care e platit din afara SUA sa faca o actiune de lobby trebuie, in baza legii FARA, sa declare banii si pentru cine ce a facut, in cazul firmelor care au sedii in SUA dar afaceri in afara SUA e mult mai simplu sa faca pierduti urma banilor: firma cu sediul in SUA face o donatie in contul de campanie al unui membru din Congress sau la o fundatie preferata de respectivul, de exemplu, in schimbul unei reactii de la acel membru din Congress. In felul acesta evita FARA (Foreign Agents Registration Act) ambele parti.Dar acelasi lucru se practica nu doar in America ci si in tarile vest europene, a comentat la rândul său pe facebook Chris Terheș, președintele Coaliției Românilor din SUA împotriva corupției.

Rudolph Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a spus miercuri, potrivit The New York Times, că scrisoarea sa adresată preşedintelui României nu are legătură cu guvernul american.

Cotidianul citat scrie că Giuliani a intrat în mod neaşteptat în dezbaterea din România prin trimiterea unei scrisori preşedintelui Klaus Iohannis în care critica eforturile anticorupţie ale ţării.

„Nu are nimic de-a face cu guvernul Statelor Unite”, a spus Giuliani, referindu-se la scrisoarea în cauză, relatează publicaţia americană.

„Consiliez pe probleme de securitate, aplicare a legii şi terorism în multe state”, a adăugat el, menţionând practicile private derulate de toţi avocaţii personali ai preşedintelui.

Rudolph Giuliani a arătat că, în ciuda faptului că îl reprezintă pe Donald Trump, el este „totuşi un avocat şi consultant independent”. El a explicat că munca sa legată de România s-a derulat prin compania proprie de securitate, Giuliani Security & Safety, care a fost angajată de Freeh Group International Solutions, o companie condusă de Louis J. Freeh, un fost director al FBI.

Anterior, Rudolph Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a declarat pentru politico.eu că scrisoarea adresată preşedintelui român Klaus Iohannis a avut la bază un raport întocmit de fostul director al FBI, Louis Freeh, care conduce o companie de consultanţă ce are relaţii de afaceri şi cu el.

Scrisoarea ‘s-a bazat pe un raport pe care l-am examinat’, întocmit de Louis Freeh, care conduce compania de consultanţă globală Freeh Group International Solutions, a explicat Giuliani, conform articolului publicat miercuri de politico.eu. ‘Ei îmi plătesc onorariu’, a mai precizat avocatul lui Trump. Însă el nu a spus câţi bani primeşte de la respectiva companie şi nici dacă aceasta i-a cerut să acţioneze pentru un client anume al ei.

Într-un articol publicat de revista Forbes, Louis Freeh a enunţat un plan cu cinci măsuri menite ‘să restabilească statul de drept în România în contextul temerilor tot mai mari despre cum campania anticorupţie erodează libertatea şi restrânge libertatea de expresie’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare