Lech Walesa își cere iertare

Fostul lider legendar al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a declarat că ‘îl iartă şi îi cere iertare’ inamicului său declarat, liderul partidului conservator la putere Jaroslaw Kaczynski, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, relatează AFP conform agerpres.

‘Frate Kaczynski, în curând tu şi eu, la fel şi generaţia noastră, vom intra în eternitate’, îi scrie fostul preşedinte polonez, în vârstă de 74 de ani, lui Kaczynski (69 de ani), care a fost spitalizat timp de câteva săptămâni în primăvară.

Întrebat de agenţia France Presse joi dimineaţă în legătură cu abordarea sa, Walesa a negat că aceasta ar avea legătură cu starea de sănătate a vreunuia dintre ei, evocând în schimb nevoia creştină de reconciliere.

‘Aş vrea să las după mine lucrurile în ordine’, scrie Walesa. ‘Aş vrea să plec împăcat cu duşmanii mei. Am reuşit chiar să mă împac cu (fostul numărul 1 comunist) generalul Jaruzelski. Nu am avut timp să o fac cu (ministrul comunist de interne Czeslaw) Kiszczak’, afirmă Walesa în mesaj.

Generalul Wojciech Jaruzelski a murit în mai 2014, iar generalul Kiszczak în noiembrie 2015.

‘Dacă am făcut ceva împotriva ta, îţi cer iertare, iar eu sunt în măsură să vă iert pe tine şi pe fratele tău Lech, a cărui memorie este sfântă (preşedintele Lech Kaczynski a murit în catastrofa aeriană de la Smolensk în 2010). Eu iert totul, chiar cea mai mare ignoranţă faţă de mine (…), provocarea numită dosarul ‘Kiszczak’ ‘, adaugă Lech Walesa.

El a făcut referire la documentele găsite în casa văduvei generalului Kiszczak, care ar prezenta dovada colaborării lui Walesa cu serviciile secrete comuniste SB din anii ’70, sub numele de cod ‘Bolek’. Walesa a negat întotdeauna colaborarea cu SB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Alegeri parlamentare anticipate in Serbia pe 25 octombrie

    Alegerile parlamentare anticipate din Serbia vor avea loc pe...

    Rareș Bogdan: Va suna clopotul de înmormântare

    Ce riscă Bruxelles-ul: replicarea lecției politice din Saxonia-Anhalt la...

    Profesorul John Mearsheimer la clubul rus Valdai: Cheia supraviețuirii Rusiei, SUA și Chinei

    Cea mai bună modalitate pentru superputeri precum Rusia, China...

    CLĂDIRE NOUĂ PENTRU GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA PRIMARĂ DIN MAGHERU

    Noul an școlar începe cu o schimbare importantă pentru...

    Creștere a prețurilor la energie de până la 10%

    Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi...

    Articole relationate

    Categorii populare