Organizatorii Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Bálványos (organizate din 1997 la Băile Tuşnad) au anunţat că au modificat programul evenimentului în urma unor sentinţe pronunţate în ultimele două săptămâni care privesc minoritatea maghiară din România. Aceste sentinţe au privat comunitatea maghiară de anumite drepturi, stârnind ecouri largi, iar organizatorii au decis să acorde atenţie sporită cazurilor respective, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Directoarea de programe a explicat: cazul lui István Beke şi Zoltán Szőcs, care au fost condamnaţi pe baza unor acuzaţii de terorism, renaţionalizarea terenurilor forestiere retrocedate familiei Bánffy, precum şi neretrocedarea Bibliotecii Batthyaneum preocupă intens opinia publică maghiară, astfel programul universităţii de vară a fost revizuit temeinic, fiind propuse spre dezbatere şi aceste subiecte.
Krisztina Sándor a precizat că programul poate fi reprezentat prin nişte cercuri concentrice, deoarece principalele dezbateri tematice vor aborda viitorul Europei, locul Europei Centrale şi de
Est în Europa viitorului, perspectivele Bazinului Carpatic, comunitatea maghiară din Transilvania şi Ţinutul Secuiesc. Ea a adăugat: mai mulţi membri ai administraţiei centrale ungare vor fi
prezenţi şi anul acesta la Băile Tuşnad, în timp ce membrii adminsitraţiei centrale româneşti nu au confirmat invitaţia de a participa. În schimb, vechii prieteni români ai manifestării vor fi
prezenţi alături de politicieni, experţi şi jurnalişti din Polonia, Cehia, Slovacia şi Bavaria, a adăugat Krisztina Sándor. Conform spuselor directoarei de programe, organizatorii acordă şi anul
acesta o atenţie deosebită politicilor naţionale şi problemelor economice.
Preşedintele executiv al CNMT a precizat că va fi păstrată şi anul acesta tradiţia de a organiza vineri dimineaţa o masă rotundă dedicată politicilor naţionale, la care vor participa toţi liderii
partidelor maghiare din afara graniţelor Ungariei, precum şi vicepremierul Zsolt Semjén, responsabil pentru politicile naţionale. Sâmbătă vor ţine prelegeri premierul ungar Viktor Orbán
şi europarlamentarul László Tőkés.
Ilona Popa, organizatoarea principală a taberei a informat că pe scena mare vor concerta formaţii şi interpreţi cunoscuţi ca Rúzsa Magdi, Honeybeast, Tankcsapda, Vad Fruttik, Deák Bill Blues
Band şi Hobó, precum şi Ocho Macho sau Bagossy Brothers Company. Ea a adăugat că intrarea în perimetrul taberei va fi liberă şi anul acesta doar înaintea orei 16, preţul biletelor pentru concertele de seară fiind de 20 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50%, iar localnicii de gratuitate.