Trump dă înapoi după întâlnirea cu Putin: Am greșit

Preşedintele american Donald Trump, care se confruntă cu un val de critici după comportamentul său la summitul cu omologul rus Vladimir Putin de la Helsinki, a declarat marţi că s-a exprimat greşit la conferinţa de presă comună a celor doi şi că de fapt a vrut să spună că nu vede niciun motiv pentru care Rusia să nu fi fost cea care s-a amestecat în alegerile americane din 2016, relatează Reuters.

Discutând cu presa în Biroul Oval, el a spus că are deplină încredere şi că sprijină agenţiile de informaţii americane, precum şi că a acceptat concluzia lor că Rusia s-a amestecat în alegerile americane.

„Deplină încredere şi sprijin pentru agenţiile de informaţii ale SUA. Am încredere deplină în agenţiile noastre de informaţii”, a spus Trump într-un briefing de la Casa Albă care precede o întâlnire cu republicanii din Camera Reprezentanţilor privind o posibilă reducere a taxelor.

El a ţinut însă să precizeze că acţiunile ruse nu au avut un impact asupra rezultatelor votului şi că administraţia sa va depune eforturi agresive pentru a proteja alegerile din noiembrie 2018 pentru desemnarea membrilor congresului.

La rândul său, liderul majorităţii din senatul SUA, Mitch McConnell, a declarat marţi că aleşii americani iau în calcul noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a avertizat Moscova să nu se amestece în scrutinul din noiembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare