Are România mai multe gaze și petrol decât Emiratele Arabe?

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)

Președintele Comisiei pentru Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, a făcut aseară afirmații spectaculoase în emisiunea Alessandrei Stoicescu de la Antena 3, unde a vorbit cu Ion Cristoiu despre recent adoptata lege a offshore-ului și despre rezervele de petrol ale României, în general.
În emisiune, deputatul PSD a devoalat, la un moment dat, un episod interesant produs în decembrie 1973, în cadrul vizitei oficiale făcute de Nicolae Ceaușescu la Casa Albă, la invitația lui Richard Nixon.

”În 1973, Ceaușescu face o vizită în SUA. Acolo, partenerii americani îl iau, îl duc într-o anumită încăpere și focalizează din satelit casa lui de la Scornicești” a povestit deputatul PSD.

”Și îi demonstrează, prima dată, că văd tot ce se întîmplă în spațiul aerian – și întîmplător, în ziua aia trecuseră trei avioane -, și casa lui în detaliu. Dar, i-au spus, nu pentru a-ți arăta casa ți-am făcut această demonstrație, ci ca să știi că în jurul casei tale și în acea regiune există cărbune, este lignit. Iar în Marea Neagră – și au focalizat Marea Neagră – aveți gaze, petrol și titan. Iar gaze și petrol mai mult decît Emiratele Arabe; ați fi cei mai bogați din regiune. Veniți, vă dăm licența pentru platforme și valorificați-vă singuri bogăția pe care o aveți acolo. Acela a fost momentul în care au început prospecțiunile în Marea Neagră, cînd a început realizarea platformelor (de foraj marin n.n.) și momentul cînd am început să punem cu adevărat în evidență toate perimetrele. Deci nu astăzi s-au pus în evidență, ci din 1973 sunt puse în evidență” a mai spus Iancu.

Parțial, spusele deputatului sunt contrazise de faptele istorice: la vremea respectivă, România știa și fără americani că există petrol în Marea Neagră, pe baza prospecțiunilor deja făcute fiind demarat, în 1972, un program de valorificare a resurselor platformei continentale a Mării Negre, în cadrul Institutului Român pentru Cercetări Marine din Constanţa.
Pe baza studiilor efectuate acolo s-a hotărît construirea în România a primelor platforme de foraj marin, pioniera ”Gloria” începîndu-și activitatea în 1976.

Dacă existența petrolului în mare era, deci, cunoscută deja, e posibil, însă, ca tehnologia prin satelit a americanilor să fi permis evaluarea riguroasă a resurselor, iar dacă spusele lui Iancu sunt susținute de realitate, țara noastră ar trebui să urce într-o bună zi mai mult de 20 de locuri în topul producătorilor de petrol, Emiratele Arabe fiind pe locul 7 mondial. (B.T.I.)

 

UPDATE: Fost șef din Comisia SIE confirmă dezvăluirile lui Iancu

Într-un comentariu postat pe Facebook vizavi de dezvăluirile deputatului Iulian Iancu, fostul parlamentar liberal Măhăiță Calimente, care s-a aflat în conducerea Comisiei SIE, confirmă, și el, informațiile:

”Afară de poveștile cu americanii și cu Ceușescu, restul celor spuse de dl Iancu sunt adevărate. Zăcămintele sunt foarte mari, cu mult mai mari decât se estimează astăzi Și de la americani și de la români se știe de aceste zăcăminte de la începutul anilor 70. Incapacitatea noastră, sau limita ei, s-a văzut chiar în anii lui Ceaușescu, pentru că, dacă apelam la tehnologia americană, altfel arătau lucrurile acolo. Acum însă zona a devenit vitală pentru Europa” a scris liberalul, menționînd că ceilalți mari jucători europeni pe piața petrolului sunt Norvegia, care nu este membru UE, și Marea Britanie, pe cale de a ieși din UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare