Polonia anunță sfârsitul UE

Polonia a estimat joi că un buget al zonei euro, propus de Franţa şi Germania pentru a susţine blocul monetar format din 19 membri, ar putea însemna sfârşitul Uniunii Europene (UE), dacă acesta se va face în detrimentul bugetului comunitar pentru 2021-2027, informează AFP.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a obţinut marţi acordul Germaniei pentru o reformă menită să protejeze zona euro de crize, în mod concret prin crearea unui buget comun în 2021, al cărui cuantum nu este deocamdată precizat.

„Dacă ţările din zona euro decid să cheltuiască mai mult pentru a contribui la acest buget, aceasta este problema lor internă. Dacă, dimpotrivă, aceasta ar urma să se facă în detrimentul contribuţiei lor la bugetul general, atunci aceasta ar însemna efectiv sfârşitul UE”, a declarat Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui polonez Andrzej Duda. „Aceasta ar însemna, de facto, că zona euro se separă şi vrea să opereze în afara cadrului general al Uniunii”, a spus el.

„Dacă astăzi, în timpul discuţiilor asupra bugetului general al UE se încearcă schimbarea priorităţilor acestui buget şi atribuirea de fonduri mai importante ţărilor din sud care fac parte din zona euro şi dacă se doreşte susţinerea lor şi în cadrul unui buget separat al zonei euro, aceasta va însemna că se creează un important dezechilibru bugetar şi economic”, a adăugat el, potrivit agenţiei PAP.

În propunerea pentru noul buget pregătită de Comisia Europeană, membrii din sudul continentului, cum sunt Grecia şi Italia, ar putea vedea fondurile care le vor fi atribuite substanţial majorate, inclusiv din cauza crizei migraţiei, în detrimentul ţărilor din Europa Centrală, care şi-ar putea vedea subvenţiile mult diminuate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare