Trump: Poporul german se ridică împotriva lui Merkel

Preşedintele american, Donald Trump, a luat poziţie, luni, faţă de criza politică din Germania, afirmând că poporul german se ridică împotriva cancelarului federal Angela Merkel în problema migraţiei, informează dpa şi AFP.

„Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, în timp ce migraţia zdruncină coaliţia deja fragilă de la Berlin. Criminalitatea din Germania este ridicată. Mare greşeală s-a făcut în întreaga Europă permiţând intrarea a milioane de persoane care i-au schimbat atât de puternic şi de violent cultura!”, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

„Nu vrem ca ceea ce se întâmplă cu imigraţia în Europa să se întâmple şi la noi!”, a adăugat Trump pe Twitter.

Uniunea Creştin-Socială (CSU) germană, partidul bavarez partener al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, i-a cerut luni acesteia din urmă să negocieze în două săptămâni o soluţie europeană pentru problema migraţiei, în lipsa căreia liderul CSU şi totodată ministrul de interne Horst Seehofer urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare