Preşedintele Tribunalului Timiş: Printre noi, cei chemaţi să aplice legea, sunt câţiva dornici să facă legea; să fie deasupra legii; să fie ei înşişi legea.

”Suntem ţara în care politicienii au toate drepturile, inclusiv acela de a considera drepturile şi libertăţile fundamentale un moft; de a transforma justiţia în sac de box sau bâtă, în funcţie de interese. Suntem ţara în care condamnaţii au toate drepturile, mai puţin acela de a-şi cotonogi gardienii, dar nu-i timpul pierdut. În care inculpaţii au dreptul să scape de pedeapsă scriind după dictare un denunţ mincinos împotriva celor căzuţi în dizgraţia puternicilor zilei. Avocaţii, însă, au dreptul de a nu avea nici un drept… în timp ce noi nu ne hotărâm dacă suntem sindicat sau partid, băieţii smecheri ai patriei filosofează despre morală şi drept penal, tolăniţi pe un şezlong, departe de mizeria românească sau, unii dintre ei, rămaşi încă acasă, scuipând seminţe în capetele judecătorilor care i-au condamnat, pe nedrept desigur”, a scris pe facebook Adriana Stoicescu, preşedintele Tribunalului Timiş.

„Suntem ţara în care inginerii fac legi în domeniul zootehniei, contabilii în cel al construcţiilor şi împreună, că într-o mare şi fericită familie, căsăpesc codul penal în aşa fel încât, dacă s-ar putea, judecătorul să fie subiect activ al tuturor infracţiunilor. Printre noi, cei chemaţi să aplice legea, sunt câţiva dornici să facă legea; să fie deasupra legii; să fie ei înşişi legea. Să fie deopotrivă instanţă de fond şi de apel, de control constiţutional şi de cercetare disciplinară. La adăpostul independenţei, devenite cauză de impunitate şi laitmotiv, nu mai pronunţă hotărâri, ci acordă indulgenţe, de la înălţimea unui nevăzut, de muritori, tron divin”, a mai scris Adriana Stoicescu.

„Din cauza laşităţii noastre, simbolul justiţiei imparţiale nu mai e eşarfa de pe ochii Zeitei Themis, ci punga de nylon cu care au fost acoperite, cu cinism şi ipocrită condescendenţă, mâinile încătuşate ale judecătorului constituţional, defilat ca simbol al luptei anticorupţie victorioase, spre deliciul mulţimii aflate în delir şi insetată de sânge de corupt”, a încheiat preşedintele Tribunalului Timiş.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare