Curtea Constituţională arată, în motivarea privind conflictul instituţional preşedinte- ministrul Justiţiei, că sunt doar trei situaţii în care se poate cere revocarea unui procuror şef , una dintre ele fiind exercitarea necoresponzătoare a atribuţiilor manageriale.
„Autoritatea ministrului justiţiei poate fi supusă, sub aspectul revocării procurorilor din funcţii de conducere, unor condiţii legale, pentru ca ea în sine să nu se manifeste în mod nemărginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere. 95. În acest sens, art.54 alin.(4) raportat la art.51 alin.(2) din Legea nr.303/2004 stabileşte cazurile de revocare. Astfel, în privinţa revocării procurorilor
din funcţia de conducere, dispoziţiile art.51 alin.(2) coroborate cu cele ale art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 au reglementat trei ipoteze distincte, respectiv:
a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere;
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;
c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
Prin urmare, ministrul justiţiei poate propune, numai în aceste trei ipoteze, revocarea din funcţia de conducere a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestuia, a procurorilor şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestora”, se arată în motivarea CCR:
În continuare, Curtea constată că legea instituie un anumit mecanism procedural pentru revocarea procurorilor din funcţiile de conducere, respectiv: propunerea ministrului justiţiei, avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi actul Preşedintelui României.
„În acest mecanism procedural, se pune problema dacă actul Preşedintelui României reflectă o competenţă legată faţă de propunerea ministrului justiţiei sau, din contră, justifică o competenţă discreţionară, bazată pe criterii de oportunitate, faţă de propunerea formulată. Pentru a răspunde la problema ridicată, Curtea urmează să analizeze raportul existent între art.132 alin.(1) şi art.94 lit.c) din Constituţie. 98. Art.94 lit.c) din Constituţie este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii. Cu privire la acest text, Curtea a statuat că „Preşedintele României nu îşi asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică în sensul legalităţii desfăşurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire” şi că „nu se pune problema vreunei răspunderi politice, ci doar cea vizând legalitatea desfăşurării procedurii de numire în funcţie”, mai arată Curtea.