Putin profită de furia europenilor împotriva lui Trump

Vladimir Putin a surprins în timpul recentei vizite de la Viena, atunci când a afirmat că își dorește o Uniune Europeană puternică. O schimbare de ton care-și are originea în deciziile Casei Albe, cred comentatorii conform RFI:

Retragerea lui Donald Trump creează un vid care poate fi ocupat de vecinul de la est, Rusia, observă Bloomberg:

Tratamentul disprețuitor al președintelui Donald Trump față de aliații europeni a creat o oportunitate unică pentru relații mai calde între Uniunea Europeană și Rusia. Există doar un obstacol, unul însă foarte mare: Vladimir Putin. După război, Europa a avut o ancoră în SUA, în special în ceea ce privește puterea militară. Cu toate acestea, mai recent, aceste legături au adus mai degrabă dezavantaje, inclusiv decurgând din presiunile asupra europenilor de a lua parte la aventurile militare americane în Orientul Mijlociu și cerințele imperioase ale lui Trump, conform cărora europenii trebuie să plătească mai mult pentru protecție. Administrația Trump le-a dat cetățenilor europeni toate motivele să se îndoiască de angajamentul față de alianță și de normele internaționale. Cancelarul german Angela Merkel a invitat recent pe europeni să-și ia soarta în propriile mâini – ușor de spus greu de făcut. UE nu reușește să-și asigure securitatea, iar SUA au o influență puternică asupra sistemului financiar european”, scrie Bloomberg.

Și New York Times observă că Vladimir Putin e pe cale să profite de pe urma furiei europenilor față de Trump: ”Obiectivul imediat al lui Putin este de a elimina sancțiunile economice impuse de Uniunea Europeană. Și iată că acesta pare brusc la îndemână, chiar și fără compromisuri în ce privește Ucraina. Astfel de diviziuni între aliații occidentali îl amuză probabil pe Putin, care a văzut Rusia „suspendată” din ceea ce a fost G8, după anexarea Crimeei. Dar care acum vede un peisaj mult mai primitor în Europa”.

Ce spune însă presa europeană despre vizita liderului rus la Viena și mesajele pe care le-a lansat cu această ocazie?

În Austria, Die Presse crede că Austria ar trebui mai degrabă să urmeze modelul finlandezilor în relația cu Rusia:

Finlandezii au o graniță lungă și legături economice strânse cu Rusia. Dar nimeni nu-i poate acuza că sunt rusofili dar nici rusofobi. Iar ministrul finlandez de externe, Timo Soini, a explicat recent în Frankfurter Allgemeine Zeitung cum se face acest lucru: „Spuneți adevărul, fiți consecvenți și nu vă răzgândiți. Rusia respectă asta. În același timp, este important pentru ruși să nu se simtă ridiculizați. Ei vor respect. Adevărul, deschiderea, statornicia, respectul – dar cum să încerci această formă de diplomație, în loc de vechile clișee austriece despre constructorii de poduri?”- se întreabă Die Prese.

Iar Politico remarcă primirea cordială de care Vladimir Putin s-a bucurat la Viena. Vizita a venit într-o perioadă complicată a relațiilor lui Putin cu Europa, pe fondul tensiunilor legate de otrăvirea recentă a unui fost spion rus și a fiicei sale în Regatul Unit, al războiului din Ucraina și sprijinului Moscovei pentru regimul Assad.

În ciuda preocupărilor din UE, Austria trimite un semnal care amplifică temerile legate de prezența Partidului Libertății, pro-rus, în guvernul lui Kurz. Conducerea Austriei s-a arătat dornică să se se redefinească drept „podul „între Est și Vest.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    3 euro plus tva pentru fiecare produs comandat din afara UE

    Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au votat introducerea...

    Articole relationate

    Categorii populare