„Decaparea” a doi membri CSM s-a făcut prin protocolul cu SRI?

Mai mulţi foşti membri ai CSM au declarat, pentru MEDIAFAX, că nu au avut cunoştinţă despre încheierea protocolului CSM-SRI. Pe de altă parte, semnatarul documentului, Alina Ghica, susţine că în cadrul unei comisii s-a discutat despre iniţierea unui astfel de acord.

„Evident că nu (nu ştia n.r.), şi sunt în asentimentul celorlalţi colegi. A fost un gest hazardat, a fost un gest nelegal, necolegial ca noi să nu aflăm despre acest protocol. Toate protocoalele se discutau în comisii de specialitate şi intrau pe plen. Acest protocol secret nu a fost discutat cu nimeni decât acele două persoane care l-au semnat au discutat cu alte persoane din cadrul SRI. Oricum, protocolul în sine este un act extrem de periculos pentru justiţia română. CSM e instanţă de judecată, potrivit Constituţiei Român.Or, o instanţă de judecată, că e Secţie de Judecători, că e Secţie de procurori, nu are cum să primească informări de la nimeni din afara sistemului judiciar decât pe cale legală (…), cu atât mai mult de la serviciile secrete”, a declarat Horaţius Dumbravă, fost membru CSM, pentru MEDIAFAX.

„Să nu uităm că în acea perioadă au fost şi două dosare penale în care au fost implicaţi membri CSM. Unul dintre dosare, mă refer la domnul George Bălan, fost vicepreşedinte al Consiliului, a şi fost achitat definitiv de Înalta Curte, de două complete de judecată formate din opt judecători de la ÎCCJ. Nu ştiu în ce măsură un astfel de protocol a contat într-o astfel de situaţie. (..) Al doilea e domnul Adrian Toni Neacşu, mai mult nu ştiu. Nu pot să nu remarc o conexiune între această apropiere a unei instituţii de serviciile de informaţii. Sunt intuiţii ale mele – nu pot să nu le spun – trebuie făcute verificări dacă cumva nu cumva a fost un schimb de informaţii care să privească astfel de lucruri. Poate că nu e adevărat. Trebuie văzut dacă au fost livrate informaţii care să constituie sursă pentru dosarele de cercetare penală. Într-un stat de drept, justiţia nu poate să fie supusă unor astfel de presiuni nejustificate din partea nimănui, mai ales din partea unei instituţii publice”, a mai spus Horaţius Dumbravă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare