Cambridge Analytica s-a închis după scandalul Facebook

Firma de consultanţă Cambridge Analytica, acuzată că a accesat ilegal datele a zeci de milioane de utilizatori în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, îşi încetează operaţiunile, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal.

În martie, compania Cambridge Analytica a anunţat suspendarea directorului general, Alexander Nix, şi iniţierea unei investigaţii independente pentru a stabili dacă au existat activităţi ilegale în campanii electorale.

Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat reţeaua de socializare online.

Cambridge Analytica, firmă specializată în analizarea datelor online implicată în campania preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit, a exploatat în scop electoral datele de pe Facebook a zeci de milioane de cetăţeni americani în ceea un membru al echipei lui Steve Bannon a numit drept „război psihologic”. Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit pentru publicaţiile The New York Times şi Observer că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Aceeaşi companie de analize a fost implicată în campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Steve Bannon a devenit în august 2017 director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare