Rossia 24 a prezentat o înregistare cu un băiat sirian care susţine că ar fi participat la înscenarea presupusului atac chimic din Douma

Rusia a difuzat miercuri seara un material prezentat drept o mărturie a unui băiat sirian care susţine că a participat la înscenarea presupusului atac chimic în oraşul sirian Douma pe 7 aprilie, relatează AFP conform Agerpres.

Realizat de postul rus de televiziune Rossia 24, interviul băiatului a fost difuzat joi de aproape toate mass-media din Rusia. Materialul video ar urma să fie prezentat membrilor Consiliului de Securitate al ONU, la următoarea reuniune, drept dovadă a ‘manipulării’ legate de acest presupus atac, potrivit ambasadorului rus la ONU, Vasili Nebenzia.

Atacul cu ‘gaz toxic’ imputat forţelor guvernamentale siriene, în care au fost ucise cel puţin 40 de persoane pe 7 aprilie la Douma, conform organizaţiei de salvatori ‘Căştile Albe’, a condus la represalii din partea Washingtonului, Parisului şi a Londrei, care au lansat atacuri aeriene asupra sit-urilor cu arme chimice ale regimului sirian.

Moscova şi Damascul au negat că forţele siriene au lansat atacul chimic asupra oraşului Douma şi au acuzat opozanţii preşedintelui Bashar al-Assad că au organizat o înscenare.

În reportajul său denumit ‘Punerea în scenă a războiului’, canalul Rossia 24 susţine că băiatul prezentat ca fiind Hassan Diab, un sirian în vârstă de 11 ani, ale cărui afirmaţii nu au putut fi însă verificate, a jucat rolul victimei unui atac chimic într-o înregistrare video realizată, potrivit canalului rus, de ONG-ul Căştile Albe, organizaţie de salvatori în zonele rebele care a raportat acest presupus atac.

Băiatul nu spune nimic despre posibila prezenţă a camerelor de filmat la faţa locului, însă un bărbat prezentat de Rossia 24 ca fiind tatăl său, Omar Diab, a afirmat că ‘luptătorii le-au dat pentru participarea la această filmare, prăjituri şi orez’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare