Rusia vorbește de răpire în scandalul Skripal

Ambasada Rusiei la Londra a anunţat, marţi, că orice eventuală transferare secretă a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, otrăviţi în Marea Britanie la 4 martie, va fi considerată drept răpire a unor cetăţeni ruşi, informează Reuters.

În ultimele zile s-a vorbit de faptul că cei doi ar putea primi o altă identitate și ar putea fi transferați în SUA.

Dacă cei doi vor fi mutaţi în secret într-un alt loc, se va pierde ocazia de a afla versiunea lor asupra evenimentelor (de la 4 martie), a precizat reprezentanţa diplomatică rusă de la Londra.

”Lumea, neavând oportunitatea de a interacţiona cu ei, va avea toate motivele să vadă în asta o răpire a doi cetăţeni ruşi sau cel puţin izolarea lor”, se menţionează în declaraţia postată pe site-ul ambasadei ruse în Marea Britanie.

Iulia Skripal a părăsit luni spitalul în care era îngrijită de la otrăvirea sa, împreună cu tatăl său. Potrivit BBC, Iulia Skripal (33 de ani) a fost dusă într-un loc sigur, în timp ce tatăl său este în continuare spitalizat.

Serghei şi Iulia Skripal, care locuiau în Marea Britanie, au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei. Londra a acuzat deschis Rusia de implicare în acest caz şi a anunţat expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Articole relationate

    Categorii populare