Catalonia fierbe: Front Democratic împotriva Spaniei

Preşedintele Parlamentului regional al Cataloniei, Roger Torrent, a lansat, luni, un apel pentru înfiinţarea unui ”front democratic” menit să apere drepturile regiunii separatiste, în contextul arestării fostului lider cataln Carles Puigdemont, informează The Associated Press.

Torrent a îndemnat toate partidele politice, sindicatele şi organizaţiile societăţii civile din Catalonia să se alăture iniţiativei sale pentru a apăra ”drepturile şi libertăţile regiunii”.

Preşedintele Parlamentului regional catalan a afirmat că Guvernul de la Madrid ”atacă inima democraţiei, făcând un obiectiv din persecutarea adversarilor politici”.

”Setea de răzbunare a statului spaniol este inepuizabilă. Catalonia şi Spania trec prin cele mai negre momente de la restaurarea democraţiei din urmă cu patru decenii”, a adăugat Torrent.

Declaraţiile lui Torrent au fost făcute în contextul în care fostul lider catalan Carles Puigdemont a fost reţinut de autorităţile din Germania, duminică, după ce Spania a emis un mandat internaţional de arestare pe numele acestuia. Ulterior, în Barcelona au izbucnit proteste violente, soldate cu peste 50 de răniţi.

Carles Puigdemont va fi adus luni în faţa unei instanţe din Germania, care va decide dacă fostul lider catalan va fi extrădat în Spania. Acesta riscă până la 30 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de rebeliune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    UNIFARM își consolidează în 2026 poziția de actor strategic...

    Articole relationate

    Categorii populare