Plângere penală după descinderea greşită de luna trecută a poliţiştilor din Prahova. Proprietarul apartamentului din București în care polițiștii au intrat în forţă, dar greşit, va face plângere împotriva mascaţilor care l-au agresat. A făcut o încercare marți, însă nu a reuşit şi a promis că revine mâine la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Ieri, şeful Poliţiei Române şi-a exprimat public regretele pentru acest incident şi a promis că va acoperi daunele provocate de subalternii săi. Nici vorbă de aşa ceva susţine bărbatul agresat. În schimbul daunelor a primit… o amendă!, a susținut acesta la Digi 24.
Corneliu Rigler, profesor: Am venit astăzi la Parchet să depunem plângerile penale împotriva procurorului, a judecătorului, respectiv a poliţiştilor care au intervenit în acest caz, au bătut oameni în casă, i-au agresat şi, mai nou, acum aflăm că ei de fapt agresaţi, că ei sunt de fapt victimele.
Reporter: Asta v-a impulsionat să veniţi, faptul că şi ei au depus această plângere? Cum vedeţi faptul că au depus plângere pentru ultraj împotriva dumneavoastră?
Corneliu Rigler, profesor: Plângerea asta era prevăzută să fie depusă astăzi. Mai întâi am depus plângere la CSM, am depus plângere la Judecătoria Sectorului 4 pentru amenda pe care am plătit-o de 8 martie şi astăzi era momentul să depunem şi aici plângerea penală.
Reporter: Pentru ce a fost acea amendă pe 8 martie?
Corneliu Rigler, profesor: La aproape o lună de la incidentele din 15 februarie, Poliţia a dat o declaraţie că va repara paguba, dar, de fapt, ne-a trimis acasă o amendă de cinci milioane de lei vechi (500 lei noi – n.red.).
Reporter: De ce? Pe ce motiv?
Corneliu Rigler, profesor: Au spus că am apelat nejustificat serviciul de urgenţă 112 şi că am avut o atitudine… am proliferat injurii la adresa Poliţiei, aşa scrie în procesul verbal, am proliferat injurii şi am avut o atitudine sfidătoare, adică nu am lăudat poliţia. După ce ne-au dărâmat uşa şi ne-au bătut în casă, noi trebuia să lăudăm poliţia. Comunicatul poliţiei vreau să vă spun că este plin de minciuni. Ei spun că au sunat la uşă şi că ar fi spart uşa doar după ce ar fi sunat de mai multe ori. Este o minciună. Comunicatul Poliţiei nu spune nimic despre faptul că au bătut oamenii, nu spune nimic despre faptul că au lovit cu patul puştii, nu spune nimic despre faptul că 14 oameni s-au purtat ca naziştii. Pe această cale vreau să anunţ Poliţia Română că după simularea de la Istorie voi organiza mitinguri în faţa Secţiei 14 Poliţie. Secţia 14 Poliţie care a dat bărbaţi adevăraţi pentru această ţară, cum ar fi poliţistul Vlădan. Am ajuns să ne temem de Poliţie mai mult decât de infractori.
Reporter: Aţi adus certificate medico-legale care să susţină faptul că au fost agresarte persoanele care se aflau în apartament?
Corneliu Rigler, profesor: Am adus certificate medico-legale şi care atestă agresiunea. Nu ştiu cum poate să spună Poliţia că nu s-a întâmplat nimic. Aveţi aici certificatul medico-legal care atestă agresarea unui bătrân de 70 de ani. Ei tot timpul spun că au respectat procedura. N-am găsit nicăieri în procedura penală că ai dreptul să baţi bătrâni de 70 de ani. N-am găsit nicăieri în legislaţie că ai dreptul să dărâmi uşile fără nicio justificare la un apartament cu două camere a unui profesor.
Luna trecută, trupele speciale au intrat din greșeală în locuința unui tânăr care nu avea nicio legătură cu subiectul percheziției. „Mascații” căutau o femeie suspectată de înșelăciune, dar au dat de doi pensionari speriați, care nu înțelegeau ce se întâmplă. Cele două persdoane au fost puse la pământ, conform procedurii. Bătrânul și-a scos ulterior un certificat medico-legal care atestă că a suferit răni.