Netanyahu acuză Statul Paralel din Israel: Inventează martori

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a acuzat poliţia că face presiuni asupra martorilor cu intenţia de a-l „murdări”, potrivit unei înregistrări video publicate miercuri pe pagina sa de Facebook, relatează AFP conform Agerpres.

În această primă reacţie directă de la anunţul că fostul său consilier Nir Hefetz va depune mărturie împotriva lui, Benjamin Netanyahu a afirmat că, „inventând martori” împotriva lui, se urmăreşte, de fapt, „să fie murdărit, chiar şi cu preţul minciunilor”.

Prim-ministrul, aflat în vizită la Washington, a aflat că Nir Hefetz, unul dintre oamenii săi de încredere, a semnat cu anchetatorii un acord care îi oferă statutul de „martor al statului”.

În schimb, el va beneficia de clemenţa justiţiei în cazul Bezeq, după numele celui mai important grup israelian de telecomunicaţii, a informat presa israeliană.

Nir Hefetz, fost purtător de cuvânt al lui Netanyahu şi apoi consilier de presă al familiei acestuia până în 2017, nu va fi judecat, nu va merge la închisoare şi nu va plăti nicio amendă, au informat media israeliene care au prezentat ştirea ca pe un posibil punct de cotitură.

Nir Hefetz este cel de-al treilea apropiat sau fost apropiat al premierului israelian care acceptă să coopereze cu anchetatorii în diferite dosare, după Ari Harow, fost director al biroului, apoi şef de cabinet al lui Benjamin Netanyahu până în 2015 şi Shlomo Filber, un confident al lui Netanyahu şi ex-director general în Ministerul Comunicaţiilor până în 2017.

„Când există ceva, nu e nevoie de genul acesta de martori, dar când nu este nimic, o mie de martori ai statului nu vor ajuta cu nimic”, a afirmat Benjamin Netanyahu.

„Ei vor continua ceea ce fac, iar eu voi continua acţiunea mea istorică pentru binele statului Israel”, a adăugat prim-ministrul.

Benjamin Netanyahu a fost audiat de opt ori în cel puţin şase anchete în curs, reaminteşte AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump mută cu Rusia ca să lovească China

    Administrația Trump insistă asupra unor relații mai strânse cu...

    Capul de copil al lui Brâncuși expus la Iași

    Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist...

    Trump spune că ar putea merge in acest an in Rusia

    Președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei...

    2 militari germani care lucrează pentru NATO agresați in Olanda: Jos NATO

    Doi soldați germani, membri ai sediului operațional NATO din...

    Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din Berlin

    Producătorul auto german Mercedes-Benz și-a vândut toate showroom-urile din...

    Scandalul armelor musulmanilor bosniaci pentru Ucraina

    Vladimir Zelenski a încercat să cumpere arme în valoare...

    Trump nu a exclus posibilitatea unei noi prelungiri pentru a permite achizițiile de petrol din Rusia

    Marți, președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea...

    Grecia nervoasă după ce o dronă ucrainiană a fost găsită in Lefkada

    Grecia a protestat față de descoperirea unei drone ucrainene...

    Articole relationate

    Categorii populare