Deputat PNL, atac la Ambasada SUA: Reeducarea românilor prin transsexuali

PNL atacă, în premieră în ultimii ani, ambasada americană la București, prin intermediul unei declarații politice oficiale, în parlament, și o somează să înceteze reeducarea românilor în materie de transgenderi și altele asemenea. Transgender, precizăm, e un termen generic pentru travestiți, transsexuali, persoane intersex, bărbații efeminați, femeile cu aspect masculin etc, scrie Inpolitics.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe protestează, într-o declarație susținută în parlament, împotriva ”unor dezbateri şi a unor prezentări cinematografice organizate de o serie de ONG-uri din zona revoluţiei culturale relativiste post anii 1960, o zonă care presupune inclusiv forme de ideologie care nu sunt întru totul în direcţia valorilor creştine”.

”Cred că Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să privească cu mai mare atenţie toate aceste comportamente şi toate aceste tentative de manipulare şi persuasiune care apar în spaţiul public românesc, pe fondul unor ideologii străine, de ceea ce reprezintă civilizaţia şi cultura noastră” mai spune deputatul.

”Un lucru foarte important, din păcate, am sesizat implicarea Ambasadei Statelor Unite în promovarea unor astfel de evenimente. Pentru mine, societatea americană, o societate profund creştină, o societate capitalistă, o societate liberă înseamnă foarte mult şi cred că putem învăţa de la americani mult mai multe despre capitalism, despre democraţie, despre părinţii fondatori ai Statelor Unite şi mai puţin despre transgenderi, mai puţin despre experimente sociale şi mai puţin despre tot felul de ideologii deconstructiviste, apărute în ultimii 40-50 de ani, sub forma unor experimente sociale” conchide liberalul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ciucu taie la nou născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la...

    Ratko Mladić va fi înmormântat cu cele mai înalte onoruri de stat și militare în Serbia

    Ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić, a declarat astăzi...

    Trump se consideră unul din cei mai „grozavi” presedinți ai Americii

    Președintele SUA, Donald Trump, se considera cel mai mare...

    Indicele de imbătrănire demografică în Giurgiu a ajuns la 171%

    Declinul demografic s-a accentuat în județul Giurgiu în primele...

    Ciucu scumpește apa pentru bucureșteni ca să facă bani francezii de la Apa Nova

    Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri...

    Nicușor a scris pentru FoxNews

    FOX NEWS (SUA), 27 august 2026 – Rusia constituie...

    Articole relationate

    Categorii populare