Polonia va apăra România împotriva Bruxellesului pe legile Justiției

Multe state membre ale Uniunii Europene au semnalat că doresc să evite un vot privind activarea articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, iar Polonia va apăra şi alte ţări UE din regiune, inclusiv România, dacă va considera că sunt tratate necorespunzător, a afirmat, joi, ministrul polonez de Externe, Jacek Czaputowicz, într-o declaraţie comună cu omologul său român, Teodor Meleşcanu.

El a fost întrebat dacă, în întâlnirile sale cu oficialii de la Bucureşti, a cerut sprijinul în cazul în care se va ajunge la un vot privind activarea articolului 7 al tratatului UE, o procedură care ar putea conduce la pierderea drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, din cauza refuzului Poloniei de a modifica reforme judiciare controversate.

„Nu am adresat astfel de rugăminte”, a spus el şi a punctat că „multe state membre” i-au semnalat că „ar dori să evite un vot în această chestiune”.

„Ca argument apare faptul că un astfel de vot ar putea să conducă la o fragmentare a Uniunii Europene. Ce îi rog eu pe partenerii mei, inclusiv pe domnul ministru, este să privească obiectiv argumentele noastre, să ia la cunoştinţă nu doar poziţia Comisiei, care, după părerea noastră, este nedreaptă şi nu prezintă corect faptele, ci şi poziţia Guvernului Poloniei, care va fi prezentată în scurt timp”, a evidenţiat Jacek Czaputowicz.

El a vorbit despre eventualitatea unui vot pe tema articolului 7. „Vreau să spun clar că, dacă ar apărea o situaţie în care să se ia această decizie de a se vota, Polonia va derula o campanie. Şi din câte ştiu, nu doar Ungaria, ci şi alte state sunt pregătite să ne sprijine. Nu ştiu care va fi poziţia României, cu siguranţă vom discuta pe acest subiect. Cred, am speranţa că nu se va ajunge la această situaţie”, a punctat şeful diplomaţiei poloneze.

Totodată, acesta a subliniat că „Polonia va apăra şi alte state ale Uniunii Europene din regiune dacă va considera că sunt tratate necorespunzător de către instituţiile europene”.

„Asta e misiunea noastră: dacă vom fi solidari, dacă ne vom sprijini reciproc, atunci vocea noastră va fi auzită în forurile europene. Aceasta este deviza generală a politicii noastre externe”, a adăugat el şi a spus că sprijinul va fi oferit şi României, „dacă va avea dreptate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare