3 șoferi UBER ar fi bătut un taximetrist în București: AUDIERI LA POLIȚIE

Patru persoane au fost identificate şi duse la audieri în cazul taximetristului din Bucureşti care ar fi fost bătut de trei şoferi Uber. Poliţia Capitalei anunţă că se fac cercetări pentru ameninţare şi loviri sau alte violente, transmite News.ro.

”Au fost identificate patru persoane, care au fost conduse la audieri, la sediul Sectiei 14 Poliţie. Cercetările sunt continuate de subunitatea de Politie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 4”, a anunţat, vineri seară, Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, în dosar se fac verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi loviri sau alte violenţe.

Cercetările au fost începute în urma plângerii depuse, vineri, de taximetristul în vârstă de 46 de ani.

COTAR a anunţat vineri că a avut loc prima altercaţie între şoferii Uber şi taximetrişti în Bucureşti, ca urmare a vidului legislativ.

”Trei şoferi ai firmei Uber au bătut un taximetrist, în faţa unui club din Bucureşti. Taximetristul a cerut ajutorul colegilor, care au ajuns la locul faptei să-l salveze pe cel atacat şi au sunat la seviciul unic de urgenţă 112. Şoferii Uber au fugit până la sosirea poliţiştilor şi a ambulanţei SMURD”, a anunţat COTAR.

Însă, potrivit Uber România, cele trei numere de înmatriculare nu apar în baza de date cu şoferi permanenţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Articole relationate

    Categorii populare