Putin: Ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu creştinismul

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a numit Codul Moral construit de comunism drept „un extras primitiv din Biblie”, iar menţinerea trupului lui Lenin în Mausoleu a comparat-o cu tradiţia creştină de cinstire a moaştelor, transmite agenția rusă TASS.

În opinia şefului statului rus, „ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu creştinismul. „Libertate, fraternitate, egalitate, dreptate – toate acestea sunt scrise în Sfânta Scriptură, totul este acolo. Iar în privinţa Codului Moral construit de comunism, acesta este o sublimare, un extras primitiv din Biblie” – a declarat Vladimir Putin, în timpul discuţiei cu jurnalistul Andrei Kondraşov, al cărui film „Valaam” este difuzat de postul de televiziune „Rossia 1”. Preşedintele rus a mai dat un exemplu: „Iată, trupul lui Lenin se află în Mausoleu. Cu ce se deosebeşte acesta de moaştele sfinţilor?” Mi se spune: în lumea creştină nu există o astfel de tradiţie. Cum nu? – le spun eu. „Mergeţi pe Muntele Athos să vedeţi. Acolo există moaşte sfinte. Dar şi la noi avem, la Valaam, moaştele Sfinţilor Serghei şi Gherman” – a declarat preşedintele rus. Menţionăm că Mânăstirea Valaam din Rusia este, în prezent, nu doar un obiectiv cultural-istoric, ci şi un centru cultural, vizitat anual de peste 100.000 de pelerini şi turişti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare