SRI și firma unei foste neveste a unui ministru de finanțe

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, administrat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), va cumpăra reactivi şi consumabile în valoarea de 6,35 milioane lei (1,4 milioane euro), fără TVA, de la patru firme, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Cel mai mare contract, de 3,17 milioane lei, fără TVA, a fost încheiat cu furnizorul de echipamente medicale Medist, din Bucureşti.

Medist Imaging & P.O.C. SRL este parte a grupului Medist, unul din cele mai importante nume din piaţa medicală autohtonă. Medist o are ca acţionar majoritar pe Carmen Vlădescu, fosta soţie a ex-ministrului liberal Sebastian Vlădescu. Anterior, în firmă aveau acţiuni şi fostul demnitar, dar şi Doru Boştină, celebrul avocat arestat în 2015 într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudicu adus statului de un milion de euro. Medist Imaging & P.O.C. SRL a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 91.292.187 lei şi un profit net impresionant, de 12.583.308 lei, cu 40 de angajaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare