Ungaria recunoaște că lucrează la proiectul Europa Centrală: România să se decidă dacă participă

Potrivit lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de politică externă a parlamentului de la Budapesta, cooperarea regională central-europeană „bate la uşă”, iar România trebuie să decidă dacă va participa la aceasta. Declaraţia politicianului ungar a fost făcută la o dezbatere a liderilor partidelor maghiare din Transilvania, care a avut loc la Cluj-Napoca, sâmbătă seara. Németh a spus: Ungaria de ani de zile lucrează la formarea unei construcţii a Europei Centrale, iar Budapesta ar atrage şi România în această colaborare. În opinia sa, dacă România ar dori să participe, nu poate ocoli cooperarea cu maghiarii şi cu Ungaria. Potrivit lui Zsolt Németh, reticenţa Bucureştiului este legată de problema maghiarilor din Transilvania, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Acesta a considerat că în relaţia româno-maghiară “a fost spartă gheaţa, relaţiile dintre cele două ţări, ajunse la o stare de îngheţ în 2012, au început să se topească”. Acesta a spus că începutul următorului ciclu bugetar al Uniunii Europene, preşedinţia UE, care în primul semestru al anului 2019 îi va reveni României, respectiv stabilirea interconectărilor din domeniul energetic, reprezintă deopotrivă oportunităţi de cooperare. “Începe să se contureze un fel de Europă Centrală”, a spus politicianul ungar.

Preşedintele Comisiei de politică externă a parlamentului de la Budapesta a comentat declaraţia cu spânzurătoarea a prim-ministrului Mihai Tudose, spunând: “are dreptul să aleagă această formă de sinucidere politică, (…) deoarece în Europa, politicienii nu prea supravieţuiesc unei asemenea declaraţii”.

Şi în opinia lui Bálint Porcsalmi, preşedintele executiv al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), România şi Ungaria vor fi nevoite, mai devreme sau mai târziu, să coopereze, întrucât interesele lor economice sunt comune. Deocamdată însă, în locul cooperării regionale, România pune în prim-plan geopolitica şi parteneriatul strategic cu Statele Unite, ceea ce nu este favorabil maghiarilor din Transilvania. Politicianul UDMR a considerat că pentru maghiarii din Transilvania este vital ca relaţiile dintre România şi Ungaria să se îmbunătăţească, deoarece, în loc să fie pod de legătură între cele două ţări, comunitatea maghiară reprezintă momentan “câmp de luptă” în relaţia dintre Bucureşti şi Budapesta.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20

    Statele Unite l-au invitat pe Putin la summitul G20,...

    Veștea și Rareș Bogdan cer liberalilor să voteze guvernul Siegfried

    Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat, miercuri,...

    Berea lovește bugetul de stat

    Sectorul berii, care contribuie cu circa 3 mld. euro...

    Articole relationate

    Categorii populare