Fost ministru de interne: Nu, Domnule Pleșu!,

În chip surprinzător, zilele acestea ați sugerat tineretului un gest, o atitudine gravă, anume, ca în fața dificultăților cu care se confruntă țara pe mâna actualilor conducători politici, să o părăsească,  să-și ia lumea în cap. De data aceasta o spun răspicat și cu toată puterea : Nu, Domnule Pleșu!, scrie într-un articol publicat de Turnul Sfatului din Sibiu fostul ministru de interne țărănist Gavril Dejeu.

Nu zic că nu aveți dreptate. În cele din urmă există și o limită a suportabilității morale în fața turpitudinii. Aici este însă vorba de mai mult. Avem deja în jur de 4 milioane de români dintre cei mai valoroși care ne-au părăsit fără prea multe șanse de a reveni. Se spune că după Siria suntem a doua țară în privința emigrației. Ori a-ți părăsi țara, glia, pământul strămoșesc în care ne-am plămădit ca neam, a fi surzi în fața chemării instinctive pe care ne-o adresează graiul și memoria, cu alte cuvinte a te desprinde de rădăcini și a pluti în valurile lumii fără ancoră și busolă, însemnează, în cele din urmă, a fi al nimănui. Poți deveni formal cetățean al cutărui stat, ba unul și al lumii globalizate, poți trăi mai bine decât în țara ta, dar știți dictonul înțelept cu pâinea . . .Și apoi, să nu uităm de responsabilitate și obligații. Cine să lupte pentru România dacă românii o părăsesc?, mai susține Dejeu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare