Dragnea acuză un puci în PSD: Cel puţin doi membri din guvern mi-au spus explicit

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că unor membri ai Guvernului Tudose li s-a spus că ar sunt buni să devină preşedinţi ai PSD şi i-a îndemnat pe aceştia să spună public din partea cui au venit aceste cuvinte, în caz contrar va spune el.

„De la început, imediat după alegeri, atât preşedintele Iohannis cât şi cei care au pierdut alegerile nu s-au mulţumit cu această stare de fapt şi au încercat şi încearcă şi acum să facă orice pentru ca această guvernare să nu funcţioneze, această guvernare să nu fie susţinută de o coaliţie politică stabilă şi PSD să nu fie un partid stabil şi în permanenţă să bage băţul prin gard. În principal în PSD, au încercat şi cu ALDE (…) În PSD în permanenţă, din martie cred, a început să li se spună unor colegi – vedeţi că pe Dragnea îl vom aresta, o să-l băgăm la puşcărie, va dispărea, trebuie să vă pregătiţi, tu eşti bun. Altuia îi spunea: tu eşti bun să fii preşedinte şi asta s-a întâmplat în permanenţă. Probabil că i s-a spus şi lui Sorin (Grindeanu – n.r.) chestia asta, nu mi-a spus, trebuie să spună – da sau nu. Dar li s-a spus şi altor colegi, li s-a spus şi în noua guvernare, adică în Guvernul pe care îl conduce Mihai Tudose, unor colegi, unor membri din acest Guvern”, a spus Dragnea la România Tv.

El a adăugat că nu ştie dacă aceste lucru i s-a spus şi premierului Mihai Tudose, dar cel puţin doi membri ai Guvernului Tudose i-au spus „explicit” că li s-a transmis că ar fi mai buni să devină preşedinte PSD.

„Cel puţin doi membri din guvern mi-au spus explicit şi eu îi consider pe amândoi bărbaţi şi să îşi asume, să spună public şi cine şi când. Eu îi aştept cu foarte mare prietenie şi cu foarte mare încredere, le-am spus să înţeleagă că sunt membri în Guvernul României şi că astea sunt acţiuni care vin dintr-o zonă ocultă a statului. Eu îi aştept după anul nou (să spună cine le-a zis aceste lucruri – n.r.), dacă ei nu o să spună o să spun eu cu subiect şi predicat, dar nu vreau să-i pun într-o situaţie în care să zică da sau nu, să mormăie, eu cred că vor avea această bărbăţie să facă lucrul ăsta. În primul rând e bine pentru ei”, a menţionat Dragnea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare