Un program al FBI ar avea cod rusesc

Programul pentru analiza amprentelor digitale, utilizat de FBI și de multe alte agenții ale guvernului SUA, ar putea conține cod rusesc. Este dezvăluirea prezentă în mai multe publicații americane.

The Hill scrie că doi foști angajați ai unei filiale a firmei franceze Safran Group au declarat pentru BuzzFeed News că firma a achiziționat în secret codul de la compania de securitate rusă HP Papillon Systems. Acest cod a fost apoi inclus în software-ul de analiză a amprentelor pe care compania l-a vândut FBI, în 2011.

Papillon Systems lucrează în mod curent cu agențiile guvernamentale din Rusia, inclusiv cu Serviciul Federal de Securitate (FSB). Agențiile americane de informații spun că FSB s-ar fi implicat în alegerile prezidențiale din 2016.

Unul dintre avertizori, Philippe Desbois, a declarat pentru BuzzFeed News că oficialii companiei franceze erau îngrijorați de faptul că FBI-ul ar putea afla adevărul despre originea codului.

Desbois a depus o plângere împotriva companiei Safran, susținând că societatea a dobândit în mod fraudulos peste 1 miliard de dolari de la agențiile de aplicare a legii din SUA la toate nivelurile.

În instanță, Safran nu a negat existența codului rusesc, însă a susținut că nu este responsabil pentru acțiunile unei filiale. FBI a refuzat să răspundă la întrebări, dar a emis o declarație către BuzzFeed.

„Așa cum este tipic pentru toate software-urile comerciale pe care le operăm, revizuirile de securitate corespunzătoare au fost finalizate înainte de implementarea operațională”, se arată în declarație.

La începutul acestui an, administrația Trump a emis un memoriu prin care a interzis utilizarea software-urilor guvernamentale provenind de la o companie cu presupuse legături către Kremlin, și anume Kaspersky Labs.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Articole relationate

    Categorii populare