Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor adoptată de Senat: MERGE LA PROMULGARE

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

„Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive.

Răspunderea statului nu înlătură răspunderea civilă penală sau disciplinară a judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

Nu este îndreptăţită în repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se va îndrepta cu acţiune împotriva ministerului Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile survine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

În termen de 2 luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunţate în activitatea prevăzută de alin 4), ministerul Finanţelor publice va sesiza Inspecţia judiciară în vederea constatării existenţei relei credinţe sau gravei neglijenţe a judecătorului sau procurorului care a săvârşit eroarea judiciară, potrivit procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind CSM.

După rămânerea definită a raportului Inspecţiei judiciare prin care s-a constatat reaua credinţă ori grava neglijenţă a judecătorului sau procurorului, statul exercită acţiunea în regres împotriva judecătorului sau a procurorului.

Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine în primă instanţă Curţii de Apel Bucureşti, Secţia civilă. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile la Curtea de Apel Bucureşti sau la Parchetul de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de către o Curte de Apel învecinată, la alegerea reclamantului.

Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. 9) se poate exercita calea de atac a recursului la Secţia corespunzătoare a ÎCCJ.

CSM poate stabili condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea de răspundere profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, diminueze sau să înlăture răspunderea juridică determinată de reaua credinţă sau grava neglijenţă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare