#RegeleMihai/ Primarul suspendat al Chișinăului a primit acordul instanței pentru a participa la funeralii

Marți, instanța de judecată i-a permis primarului suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, învinuit în dosarul parcărilor cu plată, să părăsească țara, transmite Sputnik.

Primarul suspendat al capitalei i-a solicitat instanței permisiunea de a părăsi țara, pentru a putea participa la funeraliile Regelui Mihai, motivând că are obligația morală să-l petreacă pe monarh pe ultimul drum.

„Solicitarea lui Dorin Chirtoacă a fost acceptată. Dacă nu există alte restricții, acestuia i se permite să părăsească teritoriul Republicii Moldova de pe 13 până pe 18 decembrie. Pentru această perioadă, îi vor fi restituite toate pașapoartele”, a precizat judecătorul Alexandru Negru.

Magistratul a explicat că decizia judecății își pierde valabilitatea după data de 18 decembrie.

Anterior, procurorul pe caz Dumitru Robu și-a exprimat temerea că Chirtoacă ar putea să nu mai revină în țară, în contextul în care el deține și cetățenia română.

Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile, edilul a fost plasat în arest la domiciliu, unde s-a aflat aproape șase luni. Pe 10 noiembrie, magistrații Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Buiucani, au decis plasarea lui Chirtoacă sub control judiciar.

Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare