Cetățenii români, locul 2 după polonezi între cetățenii străini din UK

Cetățenii români sunt pe locul al doilea ca număr după cetățenii polonezi între străinii aflați în Regatul Unit. Numărul lor a continuat să crească și în anul care a trecut după referendumul din 23 iunie 2016 în care electoratul britanic a votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, transmite RFI.

Potrivit celor mai recente date publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) în Regatul Unit s-au aflat în perioada iunie 2016 -iunie 2017 358000 de cetățeni români, locul doi după cetățenii polonezi – 1000000, dar înaintea cetățenilor Republicii Irlanda – 348000, cetățenilor Indiei 337000 și cetățenilor Italiei 267000.

Dacă se ia drept criteriu țara de naștere, atunci cei născuți în România – 340000 se situează pe locul cinci după cei născuți în Polonia – 907000, India 809000, Pakistan 523000.

Numărul cetățenilor români a crescut la 358000 de la 328000 în perioada ianuarie – decembrie 2016 și de la 282000 în perioada iunie 2015 – iunie 2016, cu alte cuvinte o creștere de 9% în șase luni și de 27% într-un an, creșteri similare înregistrându-se și la cei născuți în România.

Dintre cetățenii români 321000 erau născuți în România, 24000 în Marea Britanie și 13000 în alte țări decât România și Marea Britanie, este de presupus că majoritatea în Republica Moldova.

Cetățenii români sunt pe locul doi – 148000 și în Londra, după cetățenii polonezi – 186000, dar înaintea cetățenilor italieni -127000. La criteriul țării de naștere românii sunt pe locul al treilea în Londra – 137000, după cei născuți în India – 296000 și celor născuți în Polonia 167000, dar înaintea celor născuți în Pakistan – 135000 și nativilor din Bangladesh -119000.

Alte regiuni cu populații românești numeroase sunt: sud-estul Angliei – 37000, West Midlands – 35000, Yorkshire și Humber – 230000, sud-vestul Angliei – 19000, nord-estul Angliei și Țara Galilor câte 7000.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare