Rusia mută militar la Marea Roșie

Sudanul dorește să achiziționeze avioane de vânătoare rusești Su-30 și Su-35, a declarat sâmbătă președintele sudanez Omar al-Bashir – aflat în vizită în Rusia de joi – agenției de presă publice ruse RIA Novosti, potrivit AFP.

„Noi am făcut o cerere pentru livrarea (aparatelor) Su-30, precum și pentru Su-35”, a declarat șeful statului sudanez, potrivit cuvintelor sale traduse în limba rusă de agenție. „Nu avem intenția să agresăm pe cineva în străinătate, dar vrem să ne protejăm țara”, a precizat el.

Sudanul este interesat, de asemenea, de sistemele de apărare antiaeriene rusești S-300, a mai indicat Omar al-Bashir.

Khartum are nevoie, de asemenea, de consilieri militari și de instructori ruși pentru forțele sale armate, potrivit aceleiași surse.„Vrem să ne dezvoltăm cooperarea militară. Tot echipamentul nostru militar este de fabrcație rusească și ca să utilizăm acest echipament, avem nevoie de instructori și de consilieri.”

Omar al-Bashir a mai spus că a discutat, de asemenea, „cu președintele rus, iar apoi cu ministrul apărării” despre o eventuală creare a unei baze militare rusești la Marea Roșie.

Primit joi de președintele Vladimir Putin la Soci, stațiune balneară rusească situată pe malul Mării Negre, șeful statului sudanez declarase atunci că este „preocupat de situația în Marea Roșie”, precizând că vrea să vorbească despre aceasta în legătură cu „utilizarea bazelor” militare în regiune.

În cursul acestei întâlniri cu Putin, el a estimat de asemenea că Sudanul are nevoie să fie protejat împotriva „acțiunilor agresive” ale SUA în pofida recentei ridicări a embargoului american impus timp de 20 de ani țării sale.

Omar al-Bashir este vizat de două mandate de arestare internaționale emise de Curtea Penală Internațională (CPI) în 2009 și în 2010 pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război comise în Darfur, provincie din vestul Sudanului aflată din 2003 în război civil, soldat până în prezent cu 330.000 de morți, potrivit ONU. Dar el continuă să călătorească prin unele țări fără să fie preocupat că aceste mandate ar putea fi puse în aplicare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare