spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăArmataCartograful periculos din Balcani

Cartograful periculos din Balcani

-

- Reclama -

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE de Erich Rathfelder

- Reclama -

Preşedintele republicii sârbe din Bosnia-Herţegovina, Milorad Dodik, retrasează în faţa aparatului de filmat graniţele Europei de Sud-Est. Cartograful visează periculos.

Milorad Dodik (Samir Huseinovic)Milorad Dodik, preşedintele Republicii Srpska

- Advertisement -

Graniţele au mai fost retrasate odată în Balcani. Dar primul proiect al „Serbiei Mari” s-a sfârşit printr-un război război sângeros de pe urma căruia toţi au avut de pierdut. Acum preşedintele Republicii Srpska din Bosnia şi Herţegovina, Milorad Dodik, încearcă iarăşi să schimbe faţa Europei de Sud-Est.

Planul dezmembrării Bosniei şi Herţegovinei

- Advertisement -

La mijlocul lunii noiembrie Dodik a retrasat frontierele regiunii desfiinţându-le pe cele vechi în faţa camerelor de filmat ale DW. Cea mai mare parte a entităţii statale actuale denumite Republica Srpska, el a integrat-o Serbiei, căreia trebuie să-i revină în opinia sa şi nordul fostei provincii sârbe Kosovo. Această retrasare a graniţelor aminteşte de marile căpetenii de oşti din vechime care aveau puterea de a schimba faţa lumii.

Faptul că Dodik a cedat cu mărinimie Croaţiei orăşelul Trebinje dimpreună cu o parte din Herţegovina de Est constituie un amănunt nesemnificativ. El sprijină astfel eforturile croate de dobândire a unor noi teritorii. La fel ca şi în timpul ultimului război, când liderii sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici şi Ratko Mladici, pe de-o parte, şi liderii croaţilor bosniaci, Mate Boban şi Jadranko Prilici pe de alta, erau în principiu de acord să recupereze din Bosnia şi Herţegovina cât mai mult teritoriu pe care să-l alipească apoi la Serbia şi Croaţia. În săptămâna care se încheie un tribunal ONU l-a condamnat pe Ratko Mladici la închisoare pe viaţă. Instanţa de la Haga va pronunţa curând şi sentinţa împotriva lui Jadranko Prilici.

Au pierdut şi totuşi au câştigat

Crima purificărilor etnice cu zeci de mii de victime în rândul civililor este pedepsită prin aceste sentinţe. Dar rezultatul politicii lui Mladici se menţine şi acum. Acordul de la Dayton a recompensat politica criminalului de război sârb cu împărţirea teritorială a ţării. Şi atunci când Dodik declară pentru DW că Acordul de la Daytion este ceva pozitiv, el la asta se referă.

Acum Dodik nu trebuie decât să aibă răbdare şi să aştepte. El nu mai ameninţă cu organizarea unui referendum pentru independenţă, dar visează în continuare la el. Dodik se îndoieşte în general că Bosnia şi Herţegovina este un stat viabil. După ce sârbii bosniaci cu el în frunte au făcut totul pentru a adânci scindarea ţării şi a anula eforturile de reintegrare depuse de înaltul reprezentant Paddy Ashdown, blocarea reîntoarcerii celor alungaţi şi hărţuirea celor care s-au reîntors în ciuda tuturor ameninţărilor, ei nu mai au nimic de făcut.

O viziune periculoasă

Dodik a contribuit aşadar masiv la blocada politică şi economică din Bosnia şi Herţegovina. El i-a manevrat pe oamenii care trăiesc în sfera sa de putere într-o poziţie economică insuportabilă. Sărăcia şi lipsa de perspective sunt urmate de un exod în masă. Republica Srpska a devenit pe alocuri aproape depopulată. Este înglodată în datorii şi bunurile ţării au fost demult înstrăinate. Dar soarta oamenilor nu-l interesează pe Dodik.

„Marele Strateg” acuză acum Serbia că, din păcate, nu se află în situaţia de a da curs politicii sale. Serbia ar trebui să recunoască independenţa Kosovo. Şi atunci ar veni clipa desprinderii Republicii Srpska din Bosnia şi Herţegovina.

Cine trasa hărţi în urmă cu 26 de ani era dispus să nu se dea în lături de la nimic, să-i atragă în prăpastie nu numai pe adversari ci şi pe proprii compatrioţi. Astăzi ar fi important ca Europa să-i explice clar lui Dodik că politicienii cu astfel de bagaj ideologic nu au nimic a face cu valorile occidentale şi dialogul cu ei este imposibil. Ambasadoarea SUA a făcut asta deja. Iar Dodik ştie că e foarte vulnerabil. Regimul său este ruinat financiar şi depinde de ajutoarele comunităţii internaţionale. Nici măcar ruşii nu-l vor finanţa la nesfârşit. Viziunile şi visele periculoase nu-i slujesc decât lui pentru a se menţine la putere.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img