spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

Ministrul de externe german și-a anulat o vizită în Irak în vreme ce șeful diplomației de la Bagdad este la București

Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, și-a anulat o călătorie în Irak, ce urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, după o dispută cu Bagdadul referitoare la o vizită în Kurdistanul irakian, a relatat joi revista germană Der Spiegel, citată de agenția DPA.

Anunțul survine în chiar ziua în care ministrul de externe irakian se află la București.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut astăzi, 23 noiembrie 2017, convorbiri cu ministrul afacerilor externe al Republicii Irak, dr. Ibrahim Al-Eshaiker Al-Jaafari, aflat în vizită în România, anunță MAE.

Ministrul Teodor Meleșcanu și ministrul Ibrahim Al-Eshaiker al-Jaafari au abordat, de asemenea, provocările politice și de securitate cu care se confruntă statele din regiune, inclusiv Republica Irak. Astfel, șeful diplomației române a accentuat faptul că „România a susținut, și susține, menținerea unității, suveranității, integrității teritoriale și independenței Republicii Irak, precum și a Siriei și Yemenului.”,mai spune MAE.

Potrivit Der Spiegel, guvernul irakian a blocat o vizită în regiunea autonomă Kurdistan din nordul Irakului.

Aproape 150 de militari germani participă la instruirea trupelor kurde peshmerga angajate în lupta împotriva grupării extremiste Stat Islamic.

Nici măcar intervenția cancelarului german, Angela Merkel, nu l-a putut convinge pe premierul irakian, Haider al-Abadi, să-i permită ministrului Sigmar Gabriel să efectueze o vizită în Kurdistan. Ministrul german a refuzat să întreprindă numai o vizită la Bagdad.

Relațiile dintre Bagdad și Erbil sunt tensionate în legătură cu referendumul de independență din 25 septembrie desfășurat în Kurdistan și în zonele disputate, inclusiv provincia Kirkuk, bogată în petrol.

Circa 92 % dintre kurzi au votat în favoarea independenței la referendum, pe care Bagdadul l-a declarat neconstituțional.

Curtea Supremă Federală a Irakului a decis de asemenea că referendumul este neconstituțional.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Articole relationate

    Categorii populare