Ungaria susține Polonia în lupta cu UE

Guvernul polonez a calificat miercuri drept ‘partizană’ și ‘scandaloasă’ rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate și care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot – ultima etapă a procedurii de infringement deja declanșate de Comisia Europeană împotriva Poloniei, relatează agenția PAP.

Polonia e susținută de Ungaria. 

‘Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluții nu intră în discuție’, a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenția MTI. Întrebat dacă Ungaria își va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns: ‘Da’. Este ‘inacceptabil’ ca ‘Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane’ și să ‘pedepsească guverne alese în mod democratic’, a apreciat Semjen.

În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a dat guvernului de la Varșovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituțional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen și a respins toate acuzațiile, iar anul acesta Comisia Europeană a trimis guvernului polonez patru invitații la dialog, toate rămase fără răspuns, conform declarației date miercuri de prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare