Iranul vrea ca împreună cu Rusia să izoleze SUA și să controleze Orientul Mijlociu

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri, în cursul unei întrevederi cu președintele rus Vladimir Putin, că Teheranul și Moscova trebuie să-și accelereze cooperarea pentru a izola Statele Unite și a restabili pacea în Orientul Mijlociu, a anunțat televiziunea de stat iraniană, relatează Reuters.

”O soluționare totală a crizei din Siria necesită o cooperare puternică între Iran și Rusia. Cooperarea noastră poate izola America. Această cooperare va reface stabilitatea în regiune”, a declarat Khamenei în cursul unei întrevederi cu Putin, aflat în vizită la Teheran, a adăugat televiziunea de stat iraniană.

Potrivit ministrului de externe adjunct iranian Ebrahim Rahimpur, vizita lui Putin include discuții în legătură cu cooperarea Iranului cu Rusia în conflictul din Siria. Ambele state sprijină guvernul lui Bashar al-Assad și luptă împreună împotriva grupării teroriste Statul Islamic. Iranul și Rusia susțin organizarea de noi alegeri în Siria, dar cu participarea lui Assad.

Președintele iranian Hassan Rohani așteaptă o aprobare clară a lui Putin pentru acordul nuclear încheiat în 2015, care obligă Iranul să-și reducă programul nuclear în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare