Gabriel Sandu, un pas spre eliberare: În ultimii 3 ani în fiecare zi m-am trezit la 5,00 dimineața și am mers la muncă

Judecătoria Sectorului 4 a admis, miercuri, cererea de eliberare condiționată din închisoare a fostului ministru Gabriel Sandu, care execută o pedeapsă de 3 ani închisoare în dosarul ”Microsoft”.

Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată de DNA.

Gabriel Sandu le-a cerut magistraților de la Judecătoria Sectorului 4 să-l elibereze condiționat din închisoare, susținând că ultimii trei ani au fost „de mare chin” pentru el în penitenciar.

„Ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar. Am un băiețel de 5 ani. Am muncit 200 de zile, în fiecare zi m-am trezit la 5,00 dimineața și am mers la muncă. Am participat la toate activitățile din penitenciar. Familia mea și copiii mei au mai multă nevoie de mine”, le-a spus Gabriel Sandu judecătorilor.

Avocatul său a susținut că Gabriel Sandu îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat și a cerut clemență.

„Domnul Sandu se află într-o situație delicată. Are un copil de 5 ani, pe care nu l-a văzut de când a intrat, nu a putut comunica cu acest copil. Practic, copilul nu își cunoaște părintele, deoarece era mult prea mic atunci când tatăl a fost încarcerat. Pentru aceste motive, Gabriel Sandu consideră că este justificată acordarea clemenței pentru a-și putea întreține familia”, a declarat avocatul.

Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul ministru Gabriel Sandu la 3 ani închisoare în dosarul ‘Microsoft’. În același dosar au mai fost condamnați Dorin Cocoș — 2 ani și 4 luni de închisoare, fostul primar Gheorghe Ștefan — 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru — 2 ani și 4 luni.

Gabriel Sandu este singurul inculpat din dosarul ‘Microsoft’ care se mai află în detenție, ceilalți trei fiind eliberați condiționat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare