Meleșcanu mută spre PNL: Vrea alegerilor primarilor în 2 tururi de scrutin

Până la următoarele alegeri locale ar trebui găsită o soluție care să ofere o mai bună legitimitate primarilor în cadrul comunităților din care provin, a declarat vineri, la Deva, vicepreședintele ALDE, Teodor Meleșcanu.

„De la bun început, am susținut ideea că, în mod normal, un primar, pentru a avea legitimitate, trebuie să fie ales cu un număr important de voturi din comunitatea lui. Actualul sistem, care se bazează pe alegerea celui care are cel mai mare număr de voturi, a făcut ca, în multe localități, să fie primari care, de fapt, nu reprezintă localitatea și interesele oamenilor. Așa că, din punctul nostru de vedere, în continuare rămânem deschiși ideii că trebuie să se revadă sistemul acesta de alegere al primarilor”, a spus Meleșcanu.

El a precizat, însă, că ALDE nu impune o soluție anume referitoare la revizuirea modalității de alegere a primarilor.

În ceea ce privește alegerea primarilor din două tururi de scrutin, vicepreședintele ALDE a apreciat că în acest fel câștigătorul obține, în al doilea tur, mai mult de jumătate din voturi, ceea ce-i conferă legitimitate.

„În două tururi de scrutin se ajunge, în mod inevitabil, la cineva care câștigă cu majoritate de 51%, ceea ce-i dă o legitimitate. Înseamnă că între el și celălalt contracandidat lumea s-a pronunțat mai mult pentru unul dintre ei și la un nivel mare, oricum, care reprezintă ceva din comunitate”, a arătat Teodor Meleșcanu.

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este dorită de PNL nu și de PSD.

„Există o anumită tendință din partea partidelor mari, care au un bazin electoral important, să meargă pe soluția unui singur tur. Ca să spunem adevărul, nu are rost să ne învârtim după deget: a făcut-o PSD-ul cu PNL-ul. Asta a fost majoritatea care a dus la modificarea legii electorale în sensul de a face alegerile dintr-un singur tur. Timp este. E nevoie de voință politică și de crearea unei majorități care să sprijine acest demers”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare