Sâmbătă ziua Z pentru Catalonia: Guvernul spaniol pentru suspendarea totală sau parţială a autonomiei Cataloniei

Guvernul spaniol a anunțat că se va reuni sâmbătă într-o ședință specială  în vederea suspendării totale sau parţiale a autonomiei Cataloniei.

Reacția Madridului vine după ce liderul catalan Carles Puigdemont a amenințat că parlamentul regional ar putea să voteze o declarație oficială de independență dacă Madridul nu acceptă să poarte negocieri, relatează agențiile de presă internaționale.

În replică, Guvernul spaniol anunță că va declanșa sâmbătă procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei, prin activarea articolului 155 al Constituției.

Articolul 155 din Constituţia spaniolă, ce datează din 1978, oferă puteri depline guvernului spaniol asupra Cataloniei, inclusiv dreptul de a-i suspenda autonomia. Articolul nu a mai fost activat niciodată până acum, iar unii consideră că prevederile sunt cam vagi.

Activarea articolului permite Guvernului de la Madrid să „ia măsurile necesare pentru protejarea interesului general“, după cum a anunțat premierul spaniol.

Guvernul de la Madrid va fi abilitat „să dea ordine tuturor autorităţilor comunităţilor autonome“.

Acest articol poate fi folosit „dacă o comunitate autonomă nu îndeplineşte obligaţiile impuse de Constituţie sau alte legi sau dacă acţionează în aşa fel încât să submineze grav interesul general al Spaniei“, se mai arată în text. Iar Madridul consideră că prin referendumul ilegal de la 1 octombrie această prevedere a fost încălcată.

Guvernul spaniol precizează că se reunește în ședința specială de sâmbătă pentru a ”aproba măsuri care vor fi trimise în Senat, în vederea apărării interesului general al Spaniei”.

Articolul 155 ar permite guvernului să suspende autonomia Cataloniei, să interzică liderilor separatişti să continue să acţioneze şi să preia controlul asupra instituţiilor locale, inclusiv a poliţiei.

Important de spus, aplicarea articolului 155 nu  se face automat.

Pentru activarea sa, guvernul Rajoy trebuie să se adreseze mai întâi preşedintelui comunităţii autonome, lui Carles Pudgemont.

Dacă această cerere nu reuşeşte, guvernul poate iniţia articolul cu aprobarea majorităţii absolute a Senatului.

Aprobarea nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru Mariano Rajoy: partidul său politic, Partidul Popular (PP), deţine 148 din cele 266 de locuri ale Camerei superioare a Parlamentului Spaniei.

Liderul Partidul Socialist, Pedro Sanchez, anunța  zilele trecute că el ”va susţine răspunsul statului”, care ar putea include suspendarea autonomiei regionale în cazul declarării independenţei. Iată de ce această aprobare nu pare să ridice probleme pentru Rajoy.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare