S-a declanșat procedura de constatare a interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a anunţat miercuri declanşarea procedurii de constatare a interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova, în urma deciziei Curţii Constituţionale privind numirea miniştrilor, relatează site-ul deschide.md.

Andrian Candu a subliniat că decizia Curţii nu suspendă mandatul de preşedinte al lui Igor Dodon.

„Decizia Curţii Constituţionale aduce soluţie şi explică care este procedura în continuare în tot ce înseamnă interimatul funcţiei, doar pe elementul legat de numirea ministrului Apărării. În situaţia în care Curtea Constituţională va constata că există circumstanţe şi este justificată declararea interimatului funcţiei care urmează să fie exercitată ori de speaker, ori de prim-ministru se referă doar la semnarea decretului privind numirea ministrului Apărării şi depunerea jurământului. Nu se referă la alte cazuri şi nu se referă la zi, oră, o perioadă de timp sau mandatul general al preşedintelui Dodon”, a spus Candu.

Şeful legislativului de la Chişinău a menţionat că specialiştii lucrează la interpretările făcute de Curtea Constituţională şi ulterior se va decide cine va declanşa procedura – Parlamentul sau Guvernul.

„În momentul în care Curtea Constituţională vine cu acest aviz, preşedintele Parlamentului urmează să semneze, în calitate de preşedinte interimar, decretul privind numire a ministrului Apărării şi să primească jurământul. Orice altă speculaţie, orice altă idee în privinţa suspendării preşedintelui Dodon, limitarea competenţelor sau blocajul activităţii lui sunt doar speculaţii şi doar interpretări„, a mai spus Andrian Candu.

Andrian Candu condamnă declaraţiile preşedintelui Igor Dodon, prin care acesta a acuzat Curtea Constituţională de uzurpare a puterii în stat.

„A făcut unele declaraţii pe care le consider că au depăşit limita. Unele declaraţii de condamnare sau de acuzare a Curţii Constituţionale, ceea ce este foarte greşit şi inadmisibil, deoarece aceeaşi Curte Constituţională care a decis şi a validat mandatul, ar trebui ca preşedinte al Republicii Moldova, atunci când şi-a asumat calitatea de preşedinte şi a pus mâna pe Constituţie şi a depus jurământul, să respecte Constituţia, dar şi Curtea Constituţională care este garantul Constituţiei. Regret că a avut ieşirea asta emoţională”, a spus Candu.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat miercuri că toată componenţa Curţii Constituţionale s-a discreditat după ce a decis că refuzul preşedintelui de a semna decretul de numire a ministrului Apărării este motiv de suspendare temporară din funcţie. În plus, Dodon susţine că guvernul de la Chişinău a încercat să limiteze atribuţiile şefului statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Articole relationate

    Categorii populare