Parchetul de la Paris: Sarkozy, „un delincvent experimentat”

Dur rechizitoriu contra lui Nicolas Sarkozy. Din revelaţiile făcute de ziarul Le Monde reiese că fostul preşedinte francez este considerat de Parchetul naţional financiar ca „un delincvent experimentat”. In consecinţă, parchetul va cere probabil trimiterea în judecată a fostul şef de stat sub acuzaţiile de „corupţie” şi „trafic de influenţă”, transmite RFI.

Puţine şanse ca Nicolas Sarkozy să mai scape de proces într-o afacere de corupţie şi trafic de influenţă care-l urmăreşte de 3 ani. Le Monde publică extrase din cele aproape 80 de pagini ale rechizitoriului întocmit de magistraţii Parchetului naţional financiar. In concluziile lor, ei estimează că „există destule dovezi contra lui Nicolas Sarkozy şi a avocatului şi prietenului său Thierry Herzog pentru a-i deferi în faţa unui tribunal corecţional”. Metodele celor doi suspecţi sunt comparate cu cele folosite de „delincvenţii experimentaţi”.

Cei doi suspecţi sunt bănuiţi că în 2014, pe când judecătorii anchetau despre o posibilă finanţare ilegală cu bani libieni a campaniei lui Nicolas Sarkozy din 2007, comunicau prin intermediul unor telefoane „secrete”. Aparatele şi abonamentele au fost achiziţionate sub identităţi diferite – printre care una, Paul Bismuth, sub care se ascundea fostul şezf de stat, a rămas celebră. Cele două linii telefonice, considerate „oculte” de magisttraţi, sunt puse sub ascultare. Anchetatorii află astfel că Sarkozy şi Herzog încercau să obţină informaţii legate de o afacere în curs în care era implicat şi fostul preşedinte. In schimbul acestor informaţii, „sursa” lor, un înalt magistrat pe nume Gilbert Azibert, spera să aibă sprijinul lui Sarkozy pentru a obţine un post la Monaco.

„Ordonanţa de trimitere în judecată a lui Sarkozy şi a presupusului său complice în această afacere ar putea fi semnată înainte de sfârşitul anului”, precizează Le Monde.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a schimbat premierul, Zelenski schimbă și ambasadorul din SUA

    Ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, Olha Stefanișna, intenționează să...

    Afacerea creșei lui Bolo: A costat 300.000 lei de copil. Cât un hotel de lux

    Ilie Bolojan a inaugurat, sâmbătă, o creșă cu doar 40 de...

    Ambasadorul german la Chișinău, propagandistul Rusiei

    Ambasadorul Germaniei la Chișinău – l-am numit pe Hubert...

    Cine va fi noul premier ucrainean

    Directorul general al Naftogaz, Serhii Koretsky, fostul prim-ministru și...

    Articole relationate

    Categorii populare