SCANDALUL LEGII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Ucraina își recheamă ambasadorul de la Budapesta, dar propune negocieri

Kievul l-a rechemat pentru consultări pe ambasadorul său la Budapesta, Liubov Nepop, ca urmare a reacţiei părţii ungare faţă de noua lege ucraineană a învăţământului – scrie publicaţia Depo, citând o declaraţie a ministrului de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin.

„Poziția Ucrainei privind relațiile cu Ungaria rămâne neschimbată – suntem pregătiți pentru o discuție constructivă despre toate problemele. Mizez pe o vizită productivă la Budapesta şi reiterez propunerea adresată omologului meu maghiar de a merge împreună la Universitatea din Debrecen și în Transcarpatia” – a scris şeful diplomaţiei ucrainene pe contul său de Twitter.

Amintim că președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat, luni, controversata Lege a învăţământului, adoptată de Rada Supremă de la Kiev pe data de 5 septembrie 2017.

Potrivit liderului ucrainean, adoptarea acestei legi va permite implementarea unei reforme profunde în domeniul învățământului şi va crește competitivitatea generației tinere pe piața forței de muncă. Totodată, Poroşenko a menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ, însă a evidenţiat, de asemenea, importanța respectării drepturilor minorităților naționale în cadrul procesului educaţional. „Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde obligațiilor noastre internaționale, este în concordanță cu standardele europene şi este un model pentru țările vecine” – a subliniat Poroşenko. Românii şi maghiarii din Ucraina au cerut preşedintelui Petro Poroşenko să nu promulge noua Lege a educaţiei, acuzând că aceasta îngrădeşte drepturilor minorităţilor naţionale la învăţământ în limba maternă. România şi Ungaria, de asemenea, au protestat faţă de adoptarea acestei legi de către Parlamentul ucrainean, iar preşedintele român, Klaus Iohannis, şi-a amânat vizita pe care urma să o efectueze în Ucraina în cursul lunii octombrie. Guvernul de la Budapesta a anunţat oficial că va bloca orice iniţiativă menită să contribuie la integrarea europeană a Ucrainei, ca urmare a promulgării noii Legi a educaţiei, care îngrădeşte dreptul minorităţii maghiare de a studia în limba maternă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    A XXVII-A EDIȚIE A SĂRBĂTORII „FIII SATULUI”, LA BUNOAICA

    Sărbătoarea „Fiii Satului” de la Bunoaica a reunit și...

    Porsche va reduce încă 5.000 de locuri de muncă

    Producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat...

    Peste 75% din polonezi au o atitudine negativă față de Zelenski

    Majoritatea locuitorilor Poloniei (peste 75%) au declarat că au...

    Jaful secolului de la Cadastru și sumele cheltuite de SRI, STS și DNSC pe cybersecurity

    România trece printr-o situaţie fără precedent: de aproape două...

    Articole relationate

    Categorii populare