spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăExterneIrakul dă ultimatum Kurdistanului după referendumul de independenţă

Irakul dă ultimatum Kurdistanului după referendumul de independenţă

-

- Reclama -

Bagdadul a dat un termen de 72 de ore regiunii autonome Kurdistan ca să predea guvernului federal controlul asupra aeroporturilor, a anunțat marți premierul irakian Haider Al-Abadi, precizând că respectivul ultimatum a fost dat în cursul zilei de luni, relatează AFP.

- Reclama -

„Guvernul a decis să interzică zborurile internaționale spre și din Kurdistan dacă în trei zile aeroporturile nu vor fi predate guvernului central”, a declarat premierul irakian în cadrul unei conferințe de presă, menționând că, în cazul nerespectării ultimatumului, restricția va pusă în aplicare începând de vineri.

- Advertisement -

Două aeroporturi operează în Kurdistan în cele două mari orașe din regiune — Erbil și Suleimaniyeh. În afară de compania națională irakiană, mai multe companii internaționale, între care iraniană, turcă, iordaniană și germană, asigură legături regulate.

Al-Abadi a subliniat încă o dată că este exclus ca negocierile cu administrația kurdă să aibă loc pe baza rezultatelor referendumului privind independența regiunii.

- Advertisement -

„Nu vom abandona unitatea și suveranitatea Irakului, deoarece este o datorie națională și o voință constituțională”, a adăugat șeful executivului de la Bagdad.

„Guvernul își va impune autoritatea conform Constituției. Noi rămânem angajați în negocieri, dar nu vom negocia pe baza referendumului”, a insistat el.

Marți seara, într-un discurs televizat, liderul Kurdistanului irakian, Massoud Barzani, a chemat din nou Bagdadul la dialog, insistând la rândul său ca autoritățile federale să nu „închidă ușa dialogului”.

„În loc de sancțiuni, veniți la negocieri cu scopul de a ajunge la un viitor mai bun atât pentru dumneavoastră, cât și pentru noi”, a lansat Barzani.

Asigurând comunitatea internațională că referendumul nu vizează „să delimiteze frontiera (între Kurdistan și Irak) sau să o impună de facto”, liderul kurd irakian nu a reușit să calmeze totuși furia Bagdadului.

Referendumul asupra independenței, o decizie unilaterală luată de Barzani, s-a desfășurat luni în această regiune, care cuprinde provinciile Erbil, Souleimaniyeh și Dohouk, precum și zone disputate între kurzi și guvernul central.

Peste 3,3 milioane de persoane s-au prezentat la urne, sau 72,16% din cele 4,58 milioane înscrise pe listele de vot, potrivit Comisiei electorale. Dar în regiunea Souleimaniyeh, fief al Uniunii Patriotice a Kurdistanului (UPK), partidul rival al lui Massoud Barzani, participarea la referendum a fost de numai 50%.

Kurzii se așteaptă la un „Da” masiv în cadrul acestui referendum și au sărbătorit victoria deja luni noaptea în capitala regională Erbil, cu focuri de artificii, steaguri și dansuri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img