După Brexit, cetățenii UK nu vor mai fi sub jurisdicția Curții Europene de Justiție

Marea Britanie va aborda în mod constructiv discuțiile cu Uniunea Europeană privind rolul Curții de Justiție a UE (CJUE) după Brexit, dar drepturile cetățenilor în Marea Britanie vor cădea sub jurisdicția instanțelor din această țară, relevă un document publicat miercuri de guvernul de la Londra, informează agenția Reuters.

În acest document referitor la soluționarea diferendelor, executivul britanic reafirmă că odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, care are urma să devină efectivă în martie 2019, această țară nu se va mai supune ‘jurisdicției directe’ a CJUE.

Cât despre drepturile cetățenilor — chestiune despre care UE consideră că trebuie să fie de competența CJUE — executivul britanic notează: ‘Aceste drepturi și obligații vor fi sub jurisdicția tribunalelor britanice și a Curții Supreme a Marii Britanii’.

În ceea ce privește soluționarea disputelor — în spețe legate de chestiuni economice și comerciale—, guvernul condus de Theresa May face referire la mai multe ‘modele existente’ și în care CJUE nu va avea întâietate, cum ar fi constituirea unui comitet mixt compus din reprezentanți ai ambelor părți, comisii de arbitraj sau adoptarea unei clauze de monitorizare și raportare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare