Tudose s-a întors din vacanță la Business Class: Cu cine s-a îmbrățișat în avion

Aseară m-am întors acasă cu un avion de line pe care l-aș numi, totuși, VIP. Printre partenerii de zbor i-am recunocut pe primul ministru Mihai Tudose și pe fostul ministru al justiției Rodica Stănoiu. Domnul Tudose, altfel o apariție spectaculoasă (singur, bronzat, doi metri înălțime, fără burtă, îmbrăcat sport inclusiv teniși de blugi, mai tânăr decât la televizor) nu avea în jur agenți de protecție ci doar două persoane cu aspect de funcționari de la ambasadă, care l-au acompaniat până la îmbarcare. La controlul antitero și-a golit buzunarele ca tot turistul, și-a scos cureaua de la pantaloni și ceasul de la mână. A stat pe primul rând de scaune business, pe dreapta, la fereastră, scrie pe blogul său Contele de Saint Germain.

Potrivit unor informații, Tudose ar fi fost în vacanță în Grecia.

Doamna Stănoiu avea loc pe primul rând de la economic, partea stângă. Îndată ce l-a reperat în diagonală pe domnul Tudose l-a privit lung, insistent, până ce acesta a observat-o și a salutat-o. Doamna ex-ministru (care mi s-a părut neschimbată față de acum câțiva ani când era activă în viața politică) s-a ridicat de la locul dânsei și a avansat câțiva pași pentru o îmbrățișare scurtă cu colegul său de partid, mai spune CsG.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare