Politiştul din Suceava ucis cu 40 de lovituri de cuţit: Agresorul nu regretă nimic

Bărbatul acuzat că l-a ucis pe agentul de poliţie Sorin Vezeteu, de la Transporturi Feroviare, în gara din Suceava, a fost arestat preventiv, vineri, pentru infracţiunea de omor calificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Instanţa a admis, vineri, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Ioan Besu, bărbatul care, joi noaptea, l-a atacat din spate cu un cuţit pe agentul şef adjunct Sorin Vezeteu, de 38 de ani. Decizia nu este definitivă.

Poliţistul a murit sub o ploaie de lovituri, aplicate cu arma albă de către ucigaş, oamenii legii precizând că pe corpul victimei au fost găsite în jur de 40 de lovituri.

Agresorul, un tânăr de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, şi-a recunoscut fapta imediat după comiterea ei şi le-a spus poliţiştilor de la faţa locului că nu regretă nimic.

Anchetatorii au precizat că bărbatul a mai fost condamnat de două ori în Spania pentru fapte comise cu violenţă.

Procurorii au ridicat, vineri, şi imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din Gara Burdujeni Suceava pentru a se analiza cum a ajuns Ioan Besu să îl lovească pe poliţist.

De asemenea, s-a cerut expertiză psihiatrică şi analizele toxicologice în cazul tânărului care l-a atacat pe Sorin Vezeteu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat, joi noaptea, corespondentului MEDIAFAX, că nu a existat niciun fel de conflict între poliţist şi agresor anterior atacului, incidentul petrecându-se aparent fără motiv.

Sorin Vezeteu, agentul şef adjunct de poliţie omorât joi noaptea în Gara Suceava, avea 38 de ani şi lucra de 15 ani în Poliţia TF, fără să fi avut vreo abatere. Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare