Jurnalistul Liviu Iancu a povestit cum a ajuns să-l cunoască pe Mihai Tudose, proaspăt desemnat premier al României, pe vremea când acesta era Ministru al Economiei, Comerțului și Turismului.Iancu ajunsese în biroul lui Tudose pentru a-i lua un interviu și pentru a-i spune că dorește, din când în când, să scrie câte o știre din domeniul turismului.
”Când în ușa cabinetului a apărut Mihai Tudose, cu figura lui șifonată de câine shar pei, m-am simțit fresh ca o puștoaică de 17 ani, care face reclamă la creme pentru ten. Părea că Rothmans și Johnnie Walker i s-au încăierat dureros pe chip și că lupta durează de multă vreme. Sub ochi i se odihneau două pungi atât de mari, încât un cuplu de pensionari mai înstăriți ar fi putut face lejer piața cu ele”, și-a amintit Liviu Iancu, într-un articol pentru profit.ro.
În timpul discuției, Mihai Tudose a stat aruncat pe un fotoliu, a tras cu nesaț din țigară și s-a lăudat cum este el omul faptelor, nu al vorbelor.
”Tudose mi-a explicat că el e omul faptelor, nu al vorbelor, și ca să-mi demonstreze asta și-a scos cravata, și-a răscolit părul, și-a descheiat un nasture la cămașă și și-a înfipt coatele pe măsuța din fața lui, ca la birt. Am crezut, pentru o secundă, că vrea să facem skandenberg.
– Vă pricepeți la turism?, l-am întrebat eu, sceptic. Ministrul și-a rotit ochii, ca pe niște zaruri într-un pumn, și m-a săgetat cu apele lor tulburi:
– Ultimul care m-a întrebat chestia asta nu mai e în viață, a glumit el. După care și-a suflecat mânecile, iar eu m-am temut pentru o clipă că vorbise, de fapt, serios, și m-am tras spre marginea canapelei, mai aproape de ușă. Dar ministrul și-a aprins o altă țigară și a încercat, timp de o jumătate de oră, să-mi explice teoriile lui despre turism. Omul avea vorbele la el și se vedea că-i place să stea la taclale.
Din două-n două vorbe arunca un organ sexual în focul discuției, iar majoritatea frazelor erau condimentate și cu un „să-mi bag…” Ca să nu cad de păcălici am scos și eu, timid, câteva arme din arsenalul vulgar cultivat prin facultate și abandonat cu timpul, dar n-am reușit să țin ritmul. Plus că păream ciudat pronunțând rușinat în fața ministrului acel cuvânt care în gura lui suna atât de firesc”, și-a continuat povestirea jurnalistul.
Deși Tudose i-a spus doar vorbe banale, și în ciuda experienței de jurnalist, Iancu și-a făcut speranțe și chiar a așteptat atent să vină ”revoluția” în Turism:
”Am plecat de-acolo fără interviu, dar cu o impresie devastator de bună. Tipul părea un uragan cu riduri, care-i va mătura pe inconștienții ce-i vor sta în cale, sau un cavaler care bătea cu scrumiera la porțile istoriei. – Ăsta e ministru, băga-mi-aș, i-am zis fascinat prietenei mele la telefon, după ce am plecat de-acolo.
– Dacă mai vorbești ca un cocalar, îți închid telefonul și mă suni când te calmezi, m-a repezit ea”.
Degeaba a așteptat Iancu. Lunile au trecut, iar rezultatele lui Tudose nu au venit, doar niște comunicate din partea ministerului care parcă erau desprinde din Scânteia.
”Așa că prin toamnă am fost surprins să-l aud explicând nonșalant prin toată presa de ce nu s-a făcut gazoductul Giurgiu-Ruse: pentru că s-a pierdut „cârtița” cu care se săpa tunelul pe sub Dunăre. Iar acea „cârtiță” nu-mi imaginez că era mică-mică, cam cât o cârtiță clasică, de-aia oarbă și cu râtișor de porc, de umblă prin pământ, ci o ditamai fierătania, mai mare decât Maybach-ul lui Gigi Becali. „Ultimul contractor a reușit să piardă pe sub Dunăre utilajul respectiv, cârtița respectivă, care săpa pe sub Dunăre”, l-am auzit atunci pe Tudose plângându-se la un post de radio. Întrebat cum au pierdut „cârtița”, Tudose a dat dovadă că se pricepe la filozofie cel puțin la fel de mult ca la economie: „Idea de a-l pierde tocmai asta înseamnă, de a nu ști unde e… Nu mai e… a plecat! Eu, când am venit la minister în decembrie, cârtița fugise”, este un alt episod pe care Liviu Iancu și-l amintește.
