Administrația Prezidențială de la București l-a CENZURAT pe Trump

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

Dacă e adevărat că diavolul se ascunde în detalii, atunci gestul președinției României de a ”edita” stenograma conferinței de presă susținută de cuplul Trump-Iohannis la Casa Albă trebuie că spune foarte multe. Mai ales că perierea textului a avut menirea să acopere exact punctul cel mai scandalos al întregii conferințe.

Iar punctul cel mai scandalos, și remarcat ca atare de toată presa, a fost cel în care, întrebați dacă au discutat problema liberalizării vizelor pentru românii, cei doi șefi de stat au dat răspunsuri contradictorii.
Donald Trump a spus că nu au discutat acest subiect, în timp ce Iohannis a spus că da.
Surprins de răspunsul lui Iohannis, Trump a încercat ulterior să o dreagă, dînd asigurări că problema se va discuta în viitor.

Unul dintre cei doi lideri a mințit în mod categoric.
Nu știm, deocamdată, care.

1

Versiunea Casei Albe

2

Versiunea Cotrocenilor

 

Ceea ce știm, însă, cu precizie, e că stenograma în limba engleză a conferinței de presă de vineri a fost postată pe site-urile oficiale ale celor două președinții (în cinci zile scurse, ea nu a putut fi tradusă în românește, să o înțeleagă tot amărășteanul plătitor de taxe!), numai că, în versiunea părții române, dezmințirea lui Trump a căzut la montaj, cum se spune, vezi imaginile de mai sus.
Oare de ce?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare