Scad acțiunile Apple

Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ratingul Apple a fost retrogradat din nou, iar temerile că acţiunile ar fi crescut pe fondul unui optimism exagerat legat de noul iPhone 8 nu au întârziat să apară, scrie MarketWatch conform Ziarul Financiar.

”Acţiunile au depăşit performanţa faţă de anul trecut, şi credem că entuziasmul legat de noile produse este la un nivel maxim, cu o posibilitate redusă a unei evoluţii de acum înainte”, au spus Abhey Lamba şi Parthiv Varadarajan de la Mizuho Securities.

Analiştii au redus ratingul Apple la ”Neutru” de la ”Cumpără”, măsură care a zguduit piaţa şi a scăzut preţul acţiunilor gigatnului american de la 144 de dolari per titlu, o scădere de peste 3,2%.

Analiştii încă se aşteaptă la un ciclu de vânzare puternic pe noul iPhone 8, dar au spus că sunt precauţi când vine vorba de estimările Apple pentru 2018 din mai multe motive, în special faptul că creşterea va fi generată de utilizatorii fideli care îşi vor schimba stocul de telefoane.

Acţiunile Apple au pierdut în sesinea trecută 3,9%, în condiţiile unei scăderi mai adânci în sectorul de tehnologie, ceea ce a dus la cea mai mare scădere de două zile din august 2015.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare