O ÎNTREBARE CHEIE: De ce președintele României se întâlnește oficial cu șeful CIA? S-a întâlnit vreodată oficial un președinte american cu șefii SRI sau SIE?

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere, marţi, în a doua zi a vizitei sale în Statele Unite ale Americii, cu directorul CIA, Mike Pompeo, şefului statului român arătând că „România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest şi vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţările hibride de pe Flancul Estic al NATO”.

Întrebarea este: De ce președintele României se întâlnește oficial cu șeful CIA? S-a întâlnit vreodată oficial un președinte american cu șefii SRI sau SIE?

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întrevederea cu conducerea CIA preşedintele Iohannis a transmis „aprecierea pentru excelenta şi complexa colaborare dintre CIA şi partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere şi sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întăreşte şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări”. 

„Preşedintele României a asigurat că ţara noastră înţelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acţioneze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaţionale pe linie de securitate. La rândul său, conducerea CIA a evidenţiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informaţii din Europa cu care are relaţii agenţia americană, din punct de vedere al nivelului de încredere şi al consistenţei activităţii derulate. Preşedintele Klaus Iohannis şi directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, şi un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), ameninţarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum şi stabilizarea Afganistanului”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jaful secolului de la Cadastru și sumele cheltuite de SRI, STS și DNSC pe cybersecurity

    România trece printr-o situaţie fără precedent: de aproape două...

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Articole relationate

    Categorii populare