ȘOC LA USR: Lista cu subiectele despre care nu au voie să vorbească public

Vicepreședinta USR, Clotilde Armand, spune că Uniunea urmează să voteze o listă de subiecte pe care Uniunea va refuza să își asume o poziție publică. Printre acestea se numără, pe lângă redefinirea noțiunii de familie din Constituție, Biserica și imigrația, scrie Republica.

n timpul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, Clotilde Armand a vorbit despre existența unui pact în Uniunea Salvați România, potrivit căruia USR nu se va pronunța public asupra unor teme care îi separă pe membrii săi. Printre acestea se numără de pildă redefinirea noțiunii de familie – Nicușor Dan a demisionat din funcția de președinte, pentru că Biroul Național a decis prin vot să se poziționeze public împotriva redefinirii familiei.

Întrebată de moderatorii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu ce alte teme sensibile, asupra cărora partidul nu vrea să se pronunțe, mai există, Clotilde Armand a răspuns: „Una este familia tradițională, una este Biserica, una este probabil imigrația. Chiar acum această listă se face în cadrul partidului pentru a întări această uniune de care vorbeam. Facem o listă de lucruri care sunt importante și despre care știm cu toții. Ce nu era clar era lista de lucruri pentru care nu vrem să ne pronunțăm, pentru că nu vrem să ne separăm. La ora actuală, în România, prioritățile sunt foarte clare, pentru astea trebuie să luptăm și nu trebuie să cădem în alte capcane”.

Întrebată dacă Nicușor Dan participă la alcătuirea listei, vicepreședinta USR a răspuns: „Sunt convinsă că da, el știe care este lista și ce vrea să pună pe lista respectivă”, evitând însă să spună mai departe dacă Nicușor Dan mai are, și după demisie, un rol în partid.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare